G4Media.ro

Ministerului Transporturilor anunță că Ucraina și-a asumat că va înceta lucrările de…

sursa foto: Inquam Photos/ Casian Mitu

Ministerului Transporturilor anunță că Ucraina și-a asumat că va înceta lucrările de dragare pe Canalul Bâstroe

O delegație a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, condusă de secretarul de stat Ionel Scrioșteanu, a continuat marți discuțiile la Ismail, Ucraina, cu privire la lucrările efectuate pe canalul Bâstroe. La întâlnire a participat și o delegație a Comisiei Europene, se precizează în comunicatul transmis de Ministerul Transporturilor

La finalul întâlnirii partea ucraineană și-a asumat să înceteze orice tip de dragaj (operațional, de investiţii, etc), precizează Ministerul.

De asemenea, programul măsurătorilor ce vor fi efectuate de către AFDJ Galați pe brațul Chilia și pe canalul Bâstroe va fi un subiect abordat în cadrul următoarelor întâlniri cu partea ucraineană.

„Participanții au convenit că programul trebuie să se deruleze aşa cum s-a stabilit, începând cu data de 15 martie. Partea ucraineană a precizat că, în perioada următoare, vor fi întreprinse demersurile necesare pentru a obține acceptul Forțele Navale ucrainene pentru ca reprezentanții părții române să intre și să măsoare pe brațul Chilia și pe canalul Bâstroe”, informează Ministerul.

Reprezentanții Comisiei Europene au fost de acord cu solicitările României și au subliniat că prioritatea zero pentru facilitarea tranzitului de mărfuri dinspre Ucraina este creșterea capacității canalului Sulina. 

Acest aspect a fost subliniat de reprezentanții DG MOVE și confirmat de omologii ucraineni. 

Măsurile pentru creșterea capacității canalului Sulina vizează:

  • sporirea numărului de piloți;
  • modernizarea sistemului de balizaj pentru a se putea naviga în condiții de siguranță pe timp de zi și de noapte;
  • achiziționare de nave tehnice și de software modern de management al traficului.

Reprezentanții Comisiei Europene au menționat că peste 50% din traficul de mărfuri sprijinit prin Planul „Solidarity Lanes” se desfășoară pe Dunăre. 

În acest context au subliniat importanța creșterii capacității canalului Sulina, acesta fiind prioritar pentru obiectivele vizate prin „Solidarity Lanes”

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. De ce le încetează dacă nu e nici o problemă cu ele? Ne-au explicat experții și influencerii de bine.

  2. cum sa le inceteze daca nici nu le-au inceput, potrivit ucrainenilor????