G4Media.ro

Ministra Deca susține că nu a văzut în Legea Miclea-Funeriu, din care…

Sursa: Pixabay

Ministra Deca susține că nu a văzut în Legea Miclea-Funeriu, din care a preluat masiv articole în propria Lege a învățământului, prevederea care oprește rectorii cu zeci de ani de șefie să mai candideze

Ministra Educației, Ligia Deca, susține că nu a găsit încă soluția juridică pentru a-i opri să mai candideze la șefia universităților pe rectorii care sunt în funcții de 12 ani. Soluția este însă chiar în Legea Miclea-Funeriu din care Ligia Deca s-a inspirat masiv, preluând zeci de articole și prevederi în propriile proiecte de Legi ale învățământului. „Dacă se va găsi o soluție juridică, sigur o vom lua în considerare. Sunt convinsă că Ministerul Justiției ne va putea consilia în acest sens“, a declarat Ligia Deca astăzi, 9 martie 2023, la Guvern, întrebată cum le răspunde universitarilor care o critică pentru perspectiva de 22 de ani în funcția de rector pe care le-o deschide celor ce conduc universitățile deja de 3 mandate.

Întrebată în briefingul de la Guvern care este opinia sa cu privire la criticile aduse rectorii Universității din București și Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca referitor la faptul că limitarea la două a mandatelor de rectori nu retroactivează, ci îi lasă pe rectorii care au deja 12 ani de șefie în universități să le mai conducă încă 10 ani, după cum este scris articolul din legea învățământului superior inițiat în mandatul său, Ligia Deca a răspuns:

  • „Am văzut și eu reacțiile din spațiul public, atât pro, cât și contra.
  • În ceea ce privește mandatele rectorilor, ele sunt foarte clar definite în legile învățământului superior. Este vorba de două mandate de 5 fără niciun fel de întreruperi, deci nu se mai pot prelungi, nu se mai poate prelungi acest număr indiferent de ce variație există pe perioada celor două mandate.
  • Așa cum știți, legea nu retroactivează, dar dacă se va găsi o soluție juridică, sigur o vom lua în considerare. Sunt convinsă că Ministerul Justiției ne va putea consilia în acest sens“.

Vezi pe Edupedu.ro declarațiile integrale ale Ligiei Deca și soluția din Legea Miclea-Funeriu

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează