
Ministra Ligia Deca, întrebată de legătura ei cu județul Vâlcea, unde a fost pusă prima pe lista candidaților PNL la Senat: Este o legătură emoțională – VIDEO
Ministra Educației, Ligia Deca, a fost întrebată marți care este legătura ei cu județul Vâlcea, în condițiile în care a fost trecută prima pe listă la Senat din partea organizației PNL de județ, scrie Edupedu.ro.
Deca a afirmat că „Vâlcea este un județ cu mare potenţial din punct de vedere al resursei umane, cu rezultate remarcabile în educaţie, cu tradiţie în învăţământ şi în cercetare şi cred că aici este nevoie de mai multă concentrare pe ceea ce înseamnă viitorul academic şi profesional al tinerilor”, potrivit publicației locale Se întâmplă în Vâlcea.
„Avem nevoie ca tinerii să pună umărul la dezvoltarea României şi cred că Vâlcea este unul din judeţele cu potenţial enorm care are nevoie de reprezentare în parlament la cel mai înalt nivel”, a continuat Ligia Deca.
VIDEO și articolul integral – pe Edupedu.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
În loc de „dă -va dreq de-aici, ce vă aia grija!”
Da, da !
„Enorm potențial” are ciolanul de Vâlcea !
Toți „profesioniștii” PNL la ros ciolane, cu PSD-ul , prin „provincie” .
Drula in Timis. Nu stie 3 orase din judet. Dispret total fata de alegatori. Apoi se mira ca ne conduce covrigaru
De la emotiile astea vin toate relele, nu le intelegeti cum trebuie, mai bine folositi-va logica ca iesiti mai bine(logic).