G4Media.ro

Miniştrii de Externe din G7 vor discuta în cadrul reuniunii de la…

Sursa foto: Twitter / Auswärtiges Amt

Miniştrii de Externe din G7 vor discuta în cadrul reuniunii de la Bucureşti soluții pentru a susţine în continuare Ucraina

Miniştrii de Externe din Grupul celor Şapte (G7) vor discuta săptămâna viitoare, în cadrul unei reuniuni la Bucureşti, modalităţi de a susţine în continuare Ucraina în asigurarea aprovizionării sale cu energie, a scris joi pe Twitter ministrul german de externe Annalena Baerbock, relatează Agerpres.

„Atacurile Rusiei asupra infrastructurii civile sunt o crimă intolerabilă, inumană. (Preşedintele rus Vladimir) Putin poate arunca populaţia Ucrainei în frig şi întuneric cu rachetele lui. El nu va distruge niciodată dorinţa lor de libertate şi sprijinul nostru”, a adăugat ministrul german.

O reuniune a miniştrilor de externe din NATO urmează să aibă loc la Bucureşti marţi şi miercuri. Reuniunea miniştrilor de externe din G7 care a avut loc în Germania la începutul acestei luni, la iniţiativa ministrului Baerbock, s-a concentrat asupra modului de a sprijini Ucraina în iarnă în faţa atacurilor ruseşti asupra infrastructurii energetice a ţării.

Oraşe ucrainene au fost cufundate în întuneric săptămâna aceasta după atacuri cu rachete ruseşti, ceea ce a cauzat una dintre cele mai grave pene de curent la nivel naţional.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...