Ministrul Apărării a dezvăluit obiectivul major al României la summitul NATO: găzduirea unui nou comandament aliat
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a anunțat sâmbătă obiectivul major pe care România îl negociază cu aliații NATO la summitul din iulie: un nou comandament aliat pe teritoriul său, pe lângă cele două găzduite de București. Fifor a vorbit despre un ”comandament de trei stele”, adică un comandament de forțe terestre (LCC – Land Component Command).
România, prin contribuţia sa la Alianţa Nord-Atlantică, este îndreptăţită să vorbească despre o întărire a poziţiei sale ca „principal actor la Marea Neagră” în ceea ce priveşte asigurarea securităţii regionale, a declarat, sâmbătă, ministrul Apărării, Mihai Fifor, la Black Sea and Balkans Security Forum, potrivit Agerpres.
Fifor a vorbit despre „posibilitatea din ce în ce mai accentuată ca România să găzduiască un comandament NATO de nivel de trei stele”.
„Sunt luni bune de când, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, încercăm să impunem cumva această idee că Marea Neagră trebuie discutată ca punct separat în agenda Summitului NATO din această vară, dar pe de altă parte după ministeriala NATO de la începutul acestui an, atunci când România s-a oferit ca gazdă pentru un comandament de trei stele terestru, am făcut toate demersurile necesare astfel încât să putem să obţinem acest lucru… Credem că dacă, după Summitul NATO, România va putea găzdui acest comandament, vom putea vorbi despre o abordare echilibrată a întregului Flanc Estic, pentru că, până la urmă, ţările baltice, Polonia, au astfel de capabilităţi şi astfel de structuri de comandă, iar România, printr-o astfel de structură de comandă ar veni şi ar echilibra partea de sud în Flancul Estic”, a mai declarat Fifor.
Reamintim că România găzduiește un comandament multinaţional de divizie precum şi o structură multinaţională de integrare a forţelor NATO.
Sursa foto: MApN / Valentin Ciobîrcă
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank