G4Media.ro

Ministrul apărării italian: Este aproape un afront personal / Alegerea unui spaniol…

Sursa foto: Photo 255164028 © Belish | Dreamstime.com

Ministrul apărării italian: Este aproape un afront personal / Alegerea unui spaniol ca reprezentant special pentru relațiile cu țările de pe malul sudic al Mediteranei a fost o trădare a lui Stoltenberg faţă de Italia

Ministrul apărării din Italia, Guido Crosetto, a apreciat că decizia de a-l numi pe spaniolul Javier Colomina ca reprezentant special al NATO pentru relaţiile cu ţările de pe malul sudic al Mediteranei este o „trădare” comisă de secretarul general al alianţei, Jens Stoltenberg, informează duminică EFE, transmite Agerpres.

„Consider că este aproape un afront personal, o dezamăgire profundă”, a declarat Crosetto, foarte apropiat de prim-ministrul Giorgia Meloni şi unul dintre cofondatorii – alături de Meloni – a formaţiunii de extremă dreapta Fraţii Italiei (FdI), într-un interviu acordat ziarului La Stampa.

Surse oficiale au confirmat vineri pentru EFE că guvernul Meloni a trimis NATO o scrisoare de protest, în care i-a transmis lui Stoltenberg surprinderea şi dezamăgirea faţă de această numire, care nu a fost încă anunţată oficial de Alianţa Atlantică.

Colomina este secretar general adjunct pentru afaceri politice şi politică de securitate al NATO şi reprezentant special al secretarului general pentru Caucazul de Sud şi Asia Centrală, pe lângă faptul că este considerat un om de încredere al lui Stoltenberg, aminteşte EFE.

„I-am scris un mesaj foarte dur. M-a supărat şi vor exista consecinţe în ceea ce priveşte relaţiile personale. El a trădat un principiu: Italia a luptat pentru a introduce rolul de emisar pentru flancul sudic. Iar la summitul de la Washington, 32 de lideri au fost de acord”, a explicat Crosetto.

Şi adaugă: „Stoltenberg nu a vrut să numească un reprezentant pentru sud. A trebuit să o includă în rezoluţie pentru că Italia a dorit-o şi, astfel, s-a răzbunat dând rolul unui spaniol, un oficial spaniol care deja are alte treburi, golind efectiv de conţinut obiectivul politic pe care l-am urmărit şi aprobat la summitul NATO: Cred că acesta este un comportament teribil. (Stoltenberg) şi-a încheiat cei nouă ani la conducerea NATO în cel mai rău mod cu putinţă”.

Ministrul Crosetto a insistat că Italia nu are o problemă cu NATO, „are o problemă cu Stoltenberg. El este singurul responsabil, poate pentru că este ghidat de logica apartenenţei politice, nereuşind să-şi îndeplinească prima dintre responsabilităţile sale: să fie deasupra părţilor”.

Crosetto a făcut referire şi la decizia FdI de a vota împotriva preşedintei Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, foarte criticată în Italia deoarece există percepţia că şefa executivului european izolează Italia în Europa. Ministrul apărării italian este sigur că decizia guvernului său nu va avea repercusiuni asupra alegerii unui comisar italian pentru viitorul executiv comunitar.

Ministrul apărării a mai declarat că „trebuie să ţinem cont de eventuala schimbare de poziţie a Statelor Unite”, întrucât candidatul republican Donald ”Trump va schimba macazul, va încerca să obţină pacea prin reluarea unui dialog personal cu (preşedintele rus Vladimir) Putin pentru a închide rapid acest capitol, iar asta poate fi o problemă”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...