
Ministrul Apărării Naţionale, de Ziua NATO: „Valorile promovate de Tratatul de la Washington, repere esenţiale în care românii cred cu tărie / Relaţia transatlantică rămâne pilonul esenţial al securităţii colective”
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul Zilei NATO în care arată că valorile promovate de Tratatul de la Washington sunt repere esenţiale ale românilor, iar relaţia transatlantică rămâne pilonul esenţial al securităţii colective, transmite Agerpres.
Ministrul aminteşte că aderarea la NATO a fost un obiectiv major de ţară susţinut de români, indiferent de convingerile politice sau de statutul social şi un pas esenţial spre consolidarea securităţii şi stabilităţii ţării, demonstrând angajamentul faţă de valorile democratice.
„Valorile promovate de Tratatul de la Washington, în special semnificaţia profundă a Articolului 5 privind apărarea colectivă, au fost şi rămân repere esenţiale în care românii cred cu tărie”, a declarat Tîlvăr în mesajul postat pe Facebook.
El a subliniat rolul „crucial” al militarilor români în îndeplinirea acestui obiectiv naţional, „prin participarea cu succes la misiuni internaţionale, prin profesionalism, adaptabilitate şi conştiinţa faptului că sunt, în orice moment, ambasadori ai României”.
„În cei 21 de ani de la aderare, mediul de securitate internaţional s-a schimbat radical, ceea ce impune o adaptare constantă a NATO, şi implicit a Armatei României, pentru a răspunde unui spectru tot mai larg de ameninţări. Suntem în plin proces de adaptare a legislaţiei naţionale pentru a răspunde provocărilor de securitate actuale şi continuăm să alocăm un buget adecvat pentru apărare, conform angajamentelor asumate în cadrul NATO. Aceste resurse permit achiziţia de echipamente de ultimă generaţie, modernizarea forţelor armate române şi iniţierea de noi programe”, a adăugat ministrul Apărării.
Acesta i-a menţionat şi pe aliaţii României care au trupe pe teritoriul ţării noastre, mulţumindu-le pentru unitate şi solidaritate.
„Relaţia transatlantică rămâne pilonul esenţial al securităţii colective şi vom continua să ne implicăm activ pentru întărirea acestei legături vitale pentru stabilitatea întregii regiuni euroatlantice. În încheiere transmit un mesaj sincer de recunoştinţă tuturor aliaţilor care contribuie cu trupe pe teritoriul naţional demonstrând zi de zi ce înseamnă NATO: unitate şi solidaritate”, a mai spus Angel Tîlvăr.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.