Ministrul Apărării: ”Planul preşedintelui Putin de a dezbina comunitatea euro-atlantică a eşuat/ Vom sprijini Ucraina atât timp cât va fi nevoie”
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, au participat, vineri, la cea de-a 11-a reuniune a Grupului de contact pentru Ucraina, organizată la Ramstein, Germania, transmite News.ro. ”Planul preşedintelui Putin de a dezbina comunitatea euro-atlantică a eşuat. Vom sprijini Ucraina atât timp cât va fi nevoie”, a transmis ministrul Angel Tîlvăr.
Potrivit MApN, ”această nouă ediţie a Grupului de contact pentru Ucraina, iniţiativă care împlineşte curând un an de la lansare, a arătat, atât la nivel practic, cât şi conceptual, unitatea a peste 50 de state democratice şi organizaţii internaţionale în sprijinirea Ucrainei, o naţiune determinată să-şi protejeze graniţele recunoscute internaţional, în faţa unei invazii brutale şi neprovocate”.
Iniţiativa lansată de secretarul american al Apărării Lloyd Austin continuă să ofere Ucrainei sprijinul internaţional necesar în a face faţă unor crize multiple şi eterogene, inclusiv umanitară şi energetică, la 422 de zile de la debutul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse în Ucraina, care a schimbat paradigma de securitate în regiunea Mării Negre, generând multiple provocări pentru sistemul internaţional de securitate.
Ministrul Angel Tîlvăr a transmis susţinerea României pentru dreptul Ucrainei la autoapărare şi a evidenţiat nevoia de continuare a sprijinului internaţional pentru Ucraina atât timp cât va fi nevoie.
”Această unitate este testată permanent şi aş vrea să evidenţiez că ea a fost demonstrată şi prin participarea numeroasă a statelor, atât în format fizic, cât şi online, la prima ediţie a Black Sea Security Conference de sub umbrela Platformei Internaţionale Crimeea, eveniment pe care l-am găzduit la Bucureşti alături de colegul meu, ministrul român de externe Bogdan Aurescu şi de omologii noştri ucraineni Oleksii Reznikov şi Dmytro Kuleba. Este foarte clar acum că planul preşedintelui Putin de a ne dezbina a eşuat“, a transmis ministrul Angel Tîlvăr.
În contextul reuniunii, ministrul român al Apărării a susţinut nevoia sprijinirii statelor din arealul Mării Negre expuse la ameninţările hibride, atacuri cibernetice şi acţiunile de propagandă şi dezinformare ale Federaţiei Ruse, precum Republica Moldova şi Georgia.
sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu