G4Media.ro

Ministrul Bogdan Aurescu, discuții cu omologii din Portugalia și Danemarca pe tema…

Sursa foto: https://www.schengenvisainfo.com/

Ministrul Bogdan Aurescu, discuții cu omologii din Portugalia și Danemarca pe tema Schengen

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut luni, o convorbire telefonică cu ministrul portughez al afacerilor externe, João Gomez Cravinho, transmite News.ro. Acesta a transmis că va depune eforturi în dialogul la nivel european pentru identificarea soluţiilor necesare pentru adoptarea deciziei favorabile aderării României la Schengen.

Potrivit MAE, în cadrul discuţiilor, cei doi miniştri şi-au exprimat aprecierea pentru cooperarea bilaterală excelentă dintre România şi Portugalia, în toate domeniile.

  • ”Ministrul Bogdan Aurescu a abordat în cadrul convorbirii subiectul aderării României la spaţiul Schengen, şeful diplomaţiei române mulţumind pentru susţinerea constantă şi activă a Portugaliei pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Ministrul portughez de externe a reconfirmat sprijinul ferm şi activ al Portugaliei şi a exprimat dezamăgirea faţă de rezultatul reuniunii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne din 8 decembrie 2022, arătând că blocajul apărut trebuie depăşit. În context, a dat asigurări că va depune eforturi în dialogul la nivel european pentru identificarea soluţiilor necesare pentru adoptarea deciziei favorabile aderării României”, precizează MAE în comunicat.

Totodată, cei doi miniştri au abordat situaţia de securitate din regiune, în contextul agresiunii brutale a Rusiei împotriva Ucrainei, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu adresând mulţumiri pentru implicarea substanţială a Portugaliei în eforturile de întărire a posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, prin prezenţa militarilor portughezi în România, care reprezintă o dovadă clară de solidaritate aliată pe care autorităţile portugheze au manifestat-o încă din primele zile de la declanşarea războiului. În acest context, ministrul portughez al afacerilor externe João Gomez Cravinho a asigurat asupra continuării prezenţei pe teritoriul României a trupelor portugheze, mai arată Ministerul de Externe.

Bogdan Aurescu a discutat și cu noul ministru danez al afacerilor externe, Lars Løkke Rasmussen, pe tema aderării României la Schengen.

Ministerul de Externe transmite că ministrul Bogdan Aurescu l-a felicitat pe omologul danez pentru preluarea recentă a funcţiei de ministru al afacerilor externe odată cu instalarea noului Guvern de la Copenhaga la finalul anului trecut, i-a urat succes pe parcursul mandatului său şi a arătat că expertiza politică îndelungată a acestuia la nivel înalt prezintă o relevanţă aparte, mai ales în actualul context european marcat de numeroase provocări.

  • ”Ministrul Aurescu a abordat detaliat dosarul aderării României la spaţiul Schengen, iar ministrul danez de externe a reconfirmat sprijinul ferm şi angajat al Danemarcei şi al noului Guvern danez pentru acest obiectiv, precum şi disponibilitatea sa de a sprijini eforturile României, inclusiv în dialogul cu partenerii europeni, în direcţia unei soluţii constructive care să permită finalizarea procesului de aderare.

Ministrul Bogdan Aurescu a mulţumit pentru poziţia favorabilă şi activă a Danemarcei şi l-a informat pe omologul danez cu privire la demersurile în curs ale părţii române, menţionând atât dialogul cu Preşedinţia suedeză a Consiliului şi sprijinul activ al acesteia în proces, precum şi dialogul cu ceilalţi parteneri europeni, inclusiv cu Austria, în vederea identificării unor soluţii concrete”, arată MAE.

În acelaşi timp, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat valoarea adăugată pe care îndeplinirea acestui obiectiv şi dobândirea de către România a statutului de membru Schengen cu drepturi depline o generează pentru consolidarea securităţii întregii Uniuni Europene, argument susţinut pe deplin de către omologul danez.

  • ”În acest cadru, cei doi miniştri au făcut referire şi la contextul dificil de securitate marcat de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, evidenţiind importanţa acţiunii comune la nivel european şi internaţional pentru a răspunde prin soluţii eficiente la efectele crizei generate de agresiunea rusă. În context, ministrul român de externe a prezentat succint măsurile adoptate de România în sprijinul Ucrainei pe palierele relevante, inclusiv pentru facilitarea intrării în ţară a peste 3,3 milioane de refugiaţi din Ucraina şi a tranzitului prin ţara noastră a peste 11 milioane de tone de cereale şi produse agricole ucrainene”, se mai afirmă în comunicat.

De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a arătat că România doreşte să valorifice expertiza daneză pe palierul migraţiei, pentru identificarea de soluţii eficiente, fiind agreată o cooperare activă a celor două ţări la nivel european.

  • ”Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a exprimat întreaga disponibilitate de colaborare strânsă cu omologul danez în promovarea obiectivelor comune, atât în planul relaţiilor bilaterale, cât şi în raport cu agenda europeană şi euroatlantică. Ministrul român de externe i-a reînnoit omologului danez invitaţia, transmisă în decembrie anul trecut, de a efectua o vizită oficială la Bucureşti, fiind stabilită menţinerea unui dialog activ între cei doi miniştri pe toate dosarele de interes comun”, precizează MAE.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Mai util era cu Austria și Olanda.

  2. „dialogul cu ceilalţi parteneri europeni, inclusiv cu Austria…”

    Poate util ar fi să se întâlnească cu reprezentanții acestor state… și mai ales cu cei ai Olandei.

    Olanda este de fapt cheia intrării noastre în Schengen. Austria a fost doar o marionetă tristă a Olandei, care s-a pus într-o poziție penibilă prin efortul cancelarului Nehammer.