G4Media.ro

Ministrul britanic de Externe îi răspunde lui Macron: Nu negociem integritatea Regatului…

Ministrul britanic de Externe îi răspunde lui Macron: Nu negociem integritatea Regatului Unit, fie ea teritorială, constituţională sau economică

Ministrul britanic al afacerilor externe Dominic Raab a afirmat vineri că integritatea Regatului Unit ”nu este negociabilă”, răspunzând astfel fermităţii afişate de preşedintele francez Emmanuel Macron în ceea ce priveşte dispoziţiile post-Brexit pentru Irlanda de Nord, informează AFP, citată de Agerpres.

„Nu negociem (…) integritatea Regatului Unit, fie ea teritorială, constituţională sau fie că este vorba de integritatea economică a Regatului Unit. Aceasta nu se află pe masă, nu este negociabilă”, a declarat la Sky News şeful diplomaţiei britanice.

Londra acuză Uniunea Europeană (UE) de adoptarea unei „abordări prea puriste” în ceea ce priveşte aplicarea de noi dispoziţii vamale specifice în Irlanda de Nord, surse de tensiuni în provincia britanică.

Aceste măsuri au fost negociate în carul acordului de Brexit semnat în 2019 de guvernul lui Boris Johnson, însă provoacă puternice tensiuni în provincia britanică, perturbând schimburile cu insula britanică şi suscitând furia unioniştilor loiali coroanei britanice.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a atenţionat joi că „nimic nu este renegociabil” în problema Brexit-ului, opinând că „nu este serios să vrei să revizuieşti în luna iulie ceea ce s-a finalizat după ani de zile de dezbateri şi de muncă” şi criticând astfel atitudinea Londrei cu privire la noile dispoziţii vamale specifice în Irlanda de Nord.

„Cred că mingea este în terenul UE, înţelegem ce au spus francezii şi aceasta ar trebui să incite spiritele din Comisia de la Bruxelles să adopte o abordare mai pragmatică şi flexibilă”, a declarat Dominic Raab.

Problema s-a aflat pe agenda primei întrevederi faţă în faţă între preşedintele american Joe Biden, ataşat rădăcinilor sale irlandeze, şi premierul britanic Boris Johnson. Liderii UE intenţionează să evoce problema sâmbătă, în timpul unei întrevederi cu premierul britanic în marja summitului G7 din Anglia.

Într-un interviu acordat BBC, şeful guvernului conservator al Regatului Unit a dat asigurări că Joe Biden nu a evocat nemulţumirea SUA cu privire la tentative ale Londrei de a reveni asupra „protocolului nord-irlandez”.

Fie că este vorba de Londra, de Uniunea Europeană, de Washington, „toată lumea are un interes enorm în a se asigura că noi vom păstra simetria esenţială a acordului din Vinerea mare”, care a pus capăt în 1998 celor trei decenii de conflict sângeros între loialişti, ataşaţi coroanei britanice, şi republicanii favorabili reunificării insulei. „Cred că putem reuşi”, a spus Boris Johnson.

Sursa foto: Captura video

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Franţa îşi bagă nasul unde nu-i fierbe oala.

  2. Franţa îşi bagă nasul unde nu-i fierbe oala.

    • Greșit profund! UK își imaginează ca sub amenințarea legată de “good friday agrement” va putea sa aplice cum vrea ea prevederile vamale legate de piata unica din acordul Brexit! E o abordare tipic est europeană: zicem ca ei și facem ca noi!

    • UK să facă bine sa respecte tratatul. Vremea imperiului colonial a trecut demult

  3. brexit vor flexibilitate, ca sa vezi, doar dintr-o directie, a lor , si doar cum le convine lor

    cand au mintit cu brexitul, atunci pareau foarte puristi, acum acuza pe ceilalti ?

  4. Pe bune? Să vedem ce mai zice Scoția, Irlanda de Nord, poate reușiți să enervați iar IRA

    • Marea Britanie va deveni în maxim 10 ani mica britanie, după independenta Scoției și reunifiicarea Irlandei

  5. Adica vrem sa ramana branza intreaga dar s-o mancam. Brexit a devenit BrexShit.

  6. Cate fasoane politicianiste, zici ca-s altii ! Au venit prea tarziu, suntem obositi de buricul pamantului. Sa scoata navele militare, le-au folosit sa ameninte barcile franceze, pe cand erau inca in termenul de functionare a vechilor reglementari UE, mai erau cateva zile pana la intrarea in vigoare a tratatului.
    Cate un imperiu din astea care nu isi pot contrala mentalitatea!

  7. Pacat! Vor suferi toti din regat din cauza unor politicieni extremisti! Problema Irlandei este cât se poate de serioasa si va fi de durata! Sper sa nu se ajunga iar la conflicte armate….

  8. Englezii se fac ca nu pricep ca, in politica si in economie, nu te poti uita cu un ochi la slanina si cu unul la faina, si nici nu poti sta cu doua luntri sub kur. Au vrut Brexit fara sa se gandeasca la consecinte? L-au obtinut.
    Acum pisica moarta a problemei irlandeze a reinviat, si e un curtea lor, a engezilor. Sa se spele pe cap cu ea.