G4Media.ro

Ministrul Burduja despre marele proiect de 500 de milioane de euro al…

Sursa foto: Facebook / STS

Ministrul Burduja despre marele proiect de 500 de milioane de euro al statului român: Cloud-ul guvernamental nu rezolvă în sine eliminarea drumurilor între instituţiile statului

Cloud-ul guvernamental nu rezolvă în sine eliminarea drumurilor între instituţiile statului sau eliminarea hârtiilor, pe care ni le dorim cu toţii, a declarat marţi ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, potrivit Agerpres.

La ce va folosi atunci proiectul estimat la 500 de milioane de euro? La ”rezilienţa datelor şi plasarea lor într-un sistem sigur”, potrivit noului ministru liberal.

„Cloud-ul guvernamental nu rezolvă în sine eliminarea drumurilor între instituţiile statului sau eliminarea hârtiilor, pe care ni le dorim cu toţii, dar ce rezolvă un cloud este rezilienţa datelor şi a plasa aceste date într-un sistem sigur – care nu mai este pe serverul de sub biroul unui preşedinte de agenţie sau mai ştiu eu pe unde – este într-un sistem sigur. Ăsta este scopul principal al cloud-ului. Mai există dimensiunea de interoperabilitate; aceea va rezolva eliminarea drumurilor între instituţii şi eliminarea hârtiilor şi copiilor care ni se cer de fiecare dată când interacţionăm cu statul. Dar poţi să ai interoperabilitate înainte de a avea cloud şi acesta este unul dintre obiectivele mele principale. Şi, de asemenea, poţi să ai cloud fără să ai interoperabilitate. Se întâmplă şi în alte ţări”, a declarat ministrul Digitalizării, la conferinţa „România şi industriile de vârf: Cum putem folosi oportunitatea resetării accelerate a economiei europene”.

Cloud-ul guvernamental este unul dintre cele mai mari proiecte ale României din PNRR. Proiectul pus în dezbatere publică de guvern a stârnit însă criticile mediului privat, care a pus la îndoială atât modul de gestionare a datelor, cât și funcționalitatea cloud-ului.

Potrivit acestuia, cloud-ul guvernamental „este un proiect mare, un proiect de jumătate de miliard, dar el în sine, fără partea de interoperabilitate, nu va rezolva bătăile de cap ale românilor în raport cu statul”.

„Pe acelea trebuie să le luăm la bucată şi asta trebuie să facă acest minister, de fapt să împingă alţi actori ai statului, alte instituţii publice să se digitalizeze şi să comunice între ele, să facă bazele de date să comunice între ele. Nu este o mare filosofie. Trebuie să ne uităm la documentele cele mai cerute de cetăţenii români, de exemplu cazierul judiciar, care se cere la fiecare angajare sau la orice alt eveniment mare, şi să-l digitalizăm”, a spus Sebastian Burduja.

El a explicat că, pe partea de rezilienţă, tehnic, poţi să ai un cloud guvernamental şi să nu ai interoperabilitate.

„Nu ne dorim lucrul ăsta. Noi ne dorim să rezolvăm partea de interoperabilitate, punctual, instituţie cu instituţie, până să avem proiectul de cloud implementat, astfel încât în momentul în care va fi gata să avem cât mai multe instituţii care nu doar îşi migrează datele în cloud, dar sunt şi în stare să comunice între ele. Aici avem şi Legea interoperabilităţii, care este în Parlament şi are termen finalul lunii iunie, depusă de colegul meu Sabin Sărmaş. Conform PNRR-ului, primele instituţii migrate ar fi undeva prin 2025-2026, dar dorinţa mea este să nu aşteptăm atât timp până când să avem baze de date care comunică între ele şi de fapt să digitalizăm aceste servicii într-un termen accelerat”, a adăugat ministrul. (Sursa foto: Facebook / STS)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. Pai nu o sa rezolve daca banii sunt pradutiti de mafia pnl+psd prin ministerul ala fantoma aparut peste noapte si care n-are nici o treaba cu digitalizarea

    • IEGZACT !

      tovarasul burdujele E FIUL vaisului DE LA bancorex. PENTRU AL CAREI faliment PLATIM SI AZI.
      PLATIM CAPITALIZAREA tovarasilor.

  2. Ce clovni ați putut să votați…

  3. instituţiile statului au propriul sistem, paralel, de operare, bazat pe comisioanele private ale sefilor si lehamitea subalternilor care nu-si depasesc seful ca volum de munca pt. putinii bani pe care-i primesc, ca doar nu sunt fraieri.
    Unii cred ca claudul inseamna ceva. Fara bani care sa motiveze angajatii nu se schimba nimic.

    • exact, nu vor sa procedeze la „eliminarea drumurilor între instituţiile statului” deoarece cu cat mai putina birocratie, cu atat mai putina coruptie institutionala, asadar mai putini bani pentru oile din partid

  4. CLOUD-ul guvernamental PSD-PNL e facut pt ca SRI sa stocheze date despre romani

    poate credeati ca e pt voi :-)))

    • Eu imi donez toate datele statului doar sa ne mearga mai bine in scoli, spitale, pe autostrazi.
      Banii obtinuti usor fara munca genereaza coruptie care… ucide!

  5. Cloud-ul guvernamental n-o sa rezolve eliminarea drumurilor intre institutiile statului, dar o sa puna toate datele romanilor in mainile serviciilor (SRI, SIE si STS), care vor controla toate bazele de date de acolo, inclusiv registrul electoral.
    Sa vedeti dupa aia alegeri „corecte”, in care USL va obtine, daca vrea, 99,99%, ca PCR-ul lui Ceausescu. Sau mai putin, spre 80%, ca FSN-ul lui Iliescu, ca sa nu bata la ochi…

    • E foarte usor sa ajungi sa supraveghezi procesul de votare intr-o sectie.
      Daca se fura votul se fura doar prin „neglijenta” reprezentantilor partidelor care au acces la datele finale.

  6. raspund tot eu :

    nu prea mai conteaza ..

    daca IQ nostru , a permis Relativitatea

  7. Cum se face ca USL 2.o cu udmr/hAur nu vede decat probleme la pnrr , nimic nu e bun . Tot tre‘ negociat de ei hotomanii !

  8. Cum se face ca USL 2.o cu udmr/hAur nu vad decat probleme la pnrr , nimic nu e bun .. doar ei pot face bine ( de fapt nu vor ) ! Tot tre‘ negociat de ei hotomanii !

  9. Iar se pregateste PSD&Co de un tun?

    Domnule Burduja un Cloud nu poate costa atatia bani. Probabil ca este vorba de un intreg proiect cu nume de cod „Cloud” ce contine un Cloud + un DWH + sisteme informatice pentru transfer si interoperabilitate, servere de back-up, diverse aplicatii, microservices, cuburi de date, rapoarte etc.

    Burduja sau nu intelege fenomenul, sau e ticalos. Un Cloud nu costa atatia bani niciunde in lume, nici la NASA. Insa, in lumea PSD orice este posibil.

    • Burdujel, ca mai toti politicienii de la putere din 90 incoace, e pr0st de bubuie si nu intelege absolut nimic. Geaba o dat tac-su bani pe Harvard, educatia nu e un substitut pentru intelugenra. Toti au doar o viclenie bazala de barbugiu, de smecheras de la coltul strazii.
      Insasi ideea de cloud presupune din start interoperabilitate.
      Cand zice ca nu exista interoperabilitate chiar daca exista cloud, se vede cat e de pr0st.
      Pe principiul asta corporatiile n-ar trebui sa existe/functioneze