G4Media.ro

Ministrul Cercetării, despre invalidarea titlului de doctor: ”Nu este nimic secret/ O…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ministrul Cercetării, despre invalidarea titlului de doctor: ”Nu este nimic secret/ O marotă, mă așteptam la ea/ Ipoteza pe care am studiat-o în cadrul lucrării a devenit şi lege”

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat, joi, în legătură cu titlul său de doctor invalidat de către CNATDCU, că nu este nimic secret, însă faptul că apărut acum informaţia i se pare „o marotă” la care se aştepta, transmite News.ro. El a mai explicat că teza sa de doctorat, coordonată de senatorul PSD Vasile Dîncu, a fost pe tema resurselor umane, temă care a devenit lege între timp, şi anume transferul de management şi de modele de bună practică în resurse umane din sectorul privat către sectorul public.

Acesta a mai spus că, după ce a susţinut teza de doctorat şi a trecut de toate filtrele profesorilor universitari, Comisia de validare a trimis recomandarea să îi fie acordat de către CNATDCU titlul de doctor, însă, în 2022, CNATDCU i-a comunicat că trebuie să vină cu anumite completări, având la dispoziţie 12 luni să facă acest lucru. Ministrul Ivan a adăugat că au existat două echipe de specialişti, una a spus că totul e în regulă cu lucrarea sa, o altă echipă că trebuie să mai vină cu lămuriri suplimentare.

  • „Mă aşteptam la ea. Vreau să fie foarte simplu şi transparent. Am predat-o, am susţinut-o în Comisie. M-am înscris în 2016 la doctorat. Am dat admitere, am dat examen şi am fost admis la buget, pentru că am avut o notă bună, după care am continuat studiile. Am susţinut lucrarea anul trecut, în luna septembrie, august-septembrie. Tema lucrării a fost pe resurse umane şi am o veste foarte bună, pentru că între timp ipoteza pe care am studiat-o în cadrul lucrării a devenit şi lege. Şi anume transferul de management şi de modele de bună practică în resurse umane din sectorul privat către sectorul public. Şi aici avem sistemul CAF (Cadrul Comun de Evaluare – n.r.) al Comisiei Europene şi sistemul de management de resurse umane al Băncii Mondiale, sistemul 360 de grade, în care face o analiză pe toate palierele atunci când vorbeşti de resursa umană. În acest sens România are deja o lege al cărei iniţiator sunt prin care din 2025 vom avea evaluarea competenţelor funcţionarilor publici din România făcută inclusiv în format digital. Ca să poţi să ai o analiză a resursei umane din segmentul de stat din România pe modelul din sectorul privat. Din 2025, funcţionarii publici vor fi evaluaţi inclusiv în format digital”, a afirmat Bogdan Ivan, întrebat, joi la Prima News, care este povestea privind lucrarea sa de doctorat.

El a explicat că nu a putut lucra constant la teza sa de doctorat, deoarece în 2020 a fost an electoral şi a trebuit să o amâne cu un an. Ministrul Cercetării a adăugat că în acest răstimp a lucrat la vreo o sută de legi dintre care 30 sunt deja acte normative în vigoare. Acesta a mai spus că, după ce şi-a susţinut teza de doctorat, a primit validarea Comisiei de validare care a trimis recomandarea să îi fie acordat titlul de doctor, iar apoi a fost trimisă la CNATDCU, în anul 2022 şi a primit o notificare de la CNATDCU în care i-a fost comunicat că trebuie să facă anumite completări, având 12 luni la dispoziţie să facă aceste completări.

  • „Am avut nişte prelungiri pentru că am lucrat în 2020 am avut campanie, alegeri şi mi-am amânat cu un an. Eu sunt un om pragmatic şi vă spun şi de ce am început, pentru că eu cred că toată viaţa trebuie să învăţăm de la cei mai buni. Revin. După care am lucrat la vreo o sută de legi pe care le-am iniţiat dintre care 30 sunt deja legi. Aşa că n-am pierdut timpul în perioada asta. După ce am susţinut lucrarea, am primit validarea din partea Comisiei de validare care a trimis recomandare de a fi acord titlul de doctor. De la Univesitatea Bucureşti, Facultatea de Sociologie. În Bucureşti am făcut. Deci am primit recomandare din partea Comisiei, după ce a trecut de toate filtrele profesorilor universitari, membri în cadrul Comisie, şi a fost trimisă către CNATDCU. Asta era în 2022. Am primit o notificare din partea CNATDCU care mi-a spus că am nevoie să fac anumite completări şi argumentări suplimentare în segmentul ipotezelor şi am termen 12 luni ca să fac acele completări, până în februarie 2024. Aşa că, până în februarie 2024, în timp ce lucrez şi cloud-ul guvernamental şi la altele, mă străduiesc să fac tot posibilul ca să termin şi acele completări”, a explicat Ivan.

Ministrul Cercetării a mai afirmat că nu poate el comenta acţiunile CNATDCU, însă a precizat că au existat două echipe de specialişti, una a spus că totul e în regulă cu lucrarea sa, o altă echipă că trebuie să mai vină cu lămuriri suplimentare.

  • „Nu pot eu să comentez. Sunt două echipe de specialişti, cei care au spus că totul este foarte bine şi o echipă de specialişti care a spus că ar trebui să mai aduc nişte lămuriri suplimentare. Eu respect decizia şi a Comisiei care a propus şi a Comisiei care a spus că trebuie să mai aduc lămuriri suplimentare. Vă spun că nu sunt un om perfect. La fel ca foarte mulţi oameni am foarte multe lucruri pe care să le învăţ în continuare şi sunt determinat să învăţ tot ceea ce trebuie ca să fiu cât mai bun”, a mai declarat Bogdan Ivan.

Chestionat de ce a apărut acum această informaţie privind lucrarea sa de doctorat, ministrul Ivan a răspuns: „Nu ştiu”.

  • „Ştiţi care era ideea? Că nu e nimic care să fie secret. E o informaţie deschisă. E o marotă asta. Mă aşteptam. Nu e nicio surpriză. În foarte puţinul timp pe care îl am, şi mai am destul de lucru, sper să mă încadrez până în februarie”, a completat el.

Întrebat dacă l-a încurcat faptul că teza sa de doctorat a fost coordonată de senatorul PSD Vasile Dîncu, Bogdan Ivan a explicat cum l-a cunoscut pe fostul ministru al Apărării de a ajuns să îi coordoneze lucrarea.

  • „Eu sunt din Bistriţa Năsăud. Domnul Vasile Dîncu este născut în Runcu Salvei, un pic mai sus de Bistriţa, lângă Năsăud. L-am cunoscut prima dată prin cărţile domniei sale şi am fost la un moment dat, nu ştiu exact anul, 2014 sau 2015, la o lansare de carte a domniei sale. Şi am citit una, două, trei, cinci cărţi. Mi-au plăcut şi din punctul de vedere al sociologiei, domnul Dîncu e unul dintre cei mai buni sociologi pe care îi are Europa. Şi mi-a dorit să învăţ de la domnia sa şi aşa am ajuns. După aceea l-am invitat la un eveniment cu organizaţia Tinerilor Social-Democraţi în care am înscris vreo sută şi ceva de colegi ca speakeri şi atunci ne-am cunoscut mai bine. Dl Moldovan ne-a făcut cunoştinţă. El m-a invitat la acea lansare de carte. Automat atunci ne-am cunoscut şi când m-am hotărât să studiez mai mult sociologia, pentru că eu am terminat Administraţie Publică la Babeş (Bolyai – n.r.), după asta am făcut masteratul în comunicare şi PR şi sociologia, din punctul meu de vedere, reprezintă una dintre cele mai importante ştiinţe care guvernează societatea în care trăim. Nu poţi să faci politică aşa cum trebuie, dacă nu înţelegi societatea în care trăieşti şi nu înţelegi oamenii”, a conchis Ivan.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Poate o duc prea departe, dar din asta poți înțelege așa: băieții cu ochii albaștri pregăteau o lege. Înainte să vină cu ea, i-au dat-o pupilului lui Dâncu (foarte devotat pupilul) să facă un doctorat din ea sub îndrumarea extraordinarului Dâncu, la facultatea unde e el profesor. Cel mai probabil nu e scris de Ivan

  2. Păi bine mă maestre, mă. Ori nu comentezi, ori știi sigur că „e o marotă”. Hotărăște-te omule!

  3. aştept părerea doctorului viorel v. ponta !!!!