Ministrul chinez de Externe: ”Catastrofa umanitară cauzată de războiul din Gaza este o ruşine pentru civilizaţie”
China este o „forţă pentru pace” în lume, a declarat joi ministrul chinez de Externe Wang Yi, care a denunţat de asemenea „presiunile” americane, exprimându-şi sprijinul pentru palestinieni şi subliniind faptul că această catastrofă umanitară cauzată de războiul din Gaza este „o ruşine pentru civilizaţie”, transmite News.ro.
„Confruntată cu un mediu internaţional instabil şi complex, China va fi în mod hotărât o forţă pentru pace, stabilitate şi progres în lume”, a declarat Wang într-o conferinţă de presă la Beijing, notează AFP.
El a vorbit în marja sesiunii anuale a parlamentului chinez, principalul eveniment politic al anului în China, care este în mod tradiţional o oportunitate pentru guvern de a-şi prezenta politica economică şi diplomatică.
Conferinţa de presă a lui Wang Yi are loc într-un moment în care influenţa politică tot mai mare a Chinei în lume provoacă îngrijorare pe scară largă în Occident şi în rândul unora dintre vecinii săi asiatici.
Liderii ţărilor din Asia de Sud-Est (Asean) şi Australia au avertizat miercuri împotriva acţiunilor care „ameninţă pacea” în Marea Chinei de Sud, după noi incidente între China şi Filipine în aceste ape disputate.
Ambarcaţiuni de pază chineze au fost acuzate marţi de Filipine că au hărţuit o flotilă de nave filipineze aflate în misiune de aprovizionare în apropierea unui recif disputat. Beijingul a acuzat Manila că a încercat în mod deliberat să provoace un incident.
„Ne vom apăra drepturile legitime” în zonă, a subliniat joi Wang Yi.
China revendică aproape toate insulele din Marea Chinei de Sud. Însă alte ţări vecine, precum Vietnam, Filipine, Malaezia şi Brunei, au pretenţii concurente şi controlează mai multe insuliţe.
„Ne opunem cu hotărâre oricărei hegemonii şi intimidări şi apărăm cu forţă suveranitatea, securitatea şi interesele de dezvoltare ale ţării”, a mai subliniat Wang Yi, într-o referire clară la Washington.
Statele Unite „învinovăţesc” China „sub orice pretext”, a spus şeful diplomaţiei chineze. Tensiunile bilaterale rămân ridicate pe mai multe probleme: Taiwan, comerţ, noile tehnologii, lupta pentru influenţă în Asia-Pacific şi chiar drepturile omului.
„Mijloacele de presiune asupra Chinei sunt în mod constant reînnoite, iar lista sancţiunilor unilaterale se prelungeşte constant”, a mai spus Wang Yi.
De asemenea, şeful diplomaţiei chineze a avertizat că liderii politici taiwanezi care doresc să obţină independenţa insulei, revendicată de China şi susţinută de Statele Unite, vor fi „lichidaţi de istorie”.
Wang Yi a reafirmat, de asemenea, sprijinul Chinei pentru cauza palestiniană.
„Suntem în favoarea ca Palestina să devină membru cu drepturi depline al Organizaţiei Naţiunilor Unite”, a declarat el într-un moment în care conflictul dintre Israel şi Hamas persistă în Fâşia Gaza.
„Dorinţa de lungă durată a poporului palestinian de a crea o ţară independentă nu mai poate fi ocolită”, a adăugat el.
El a mai spus că această catastrofă umanitară cauzată de războiul din Gaza este „o ruşine pentru civilizaţie” şi a reiterat apelul Beijingului pentru o „încetare imediată a focului”.
„Faptul că astăzi, în secolul XXI, această catastrofă umanitară nu poate fi oprită este o tragedie umană, cu atât mai mult, este o ruşine pentru civilizaţie”, a spus el la Beijing.
Wang Yi a apărat, de asemenea, joi, bunele relaţii ale ţării sale cu Rusia, în timp ce China este criticată de Occident pe problema ucraineană.
Dacă Beijingul cere respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor – inclusiv a Ucrainei – nu a condamnat niciodată public Moscova.
„China şi Rusia au creat un nou model pentru relaţiile de putere majore, care este complet diferit de vechea epocă a Războiului Rece”, a spus Wang Yi.
China solicită în mod regulat o soluţionare politică a conflictului. Reprezentantul său pentru problema ucraineană, diplomatul Li Hui, s-a aflat în ultimele zile la Moscova şi Bruxelles pentru discuţii cu oficiali ruşi şi europeni.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii