G4Media.ro

Ministrul Cseke Attila: În Ungaria, o familie îşi poate construi o casă…

Sursa Foto: Facebook/ Cseke Attila

Ministrul Cseke Attila: În Ungaria, o familie îşi poate construi o casă mai ieftin şi mai uşor folosind proiectele tip puse la dispoziţia publicului de Guvern. Vom introduce această măsură şi în România

Guvernul României intenţionează să pună la dispoziţia familiilor interesate proiecte-tip pentru a facilita construirea unor case mai ieftine, a anunţat joi Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, care, aflat în vizită la Budapesta, spune că a fost inspirat de o măsură similară a guvernului maghiar, transmite News.ro

„În Ungaria, o familie îşi poate construi o casă mai ieftin şi mai uşor, folosind proiectele tip puse la dispoziţia publicului de Guvern. Vom introduce această măsură şi în România, pentru că este o soluţie bună pentru familii”, a scris joi pe Facebook ministrul dezvoltării.

El a precizat că se află la Budapesta, unde s-a întâlnit cu omologul său Lazar Janos, ministru al construcţiilor şi transportului, cu care a avut „o discuţie profesională şi utilă”.

„Am vorbit despre simplificarea şi eficientizarea proceselor din domeniul construcţiilor, necesitatea investiţiilor în infrastructura mare şi coordonarea construirii pistelor cicloturistice astfel încât acestea să se întâlnească la graniţă”, a menţionat Cseke Attila. „Intenţionez să continui această cooperare între cele două ministere”, spune el.

Ministrul român i-a oferit omologului maghiar ajutorul României pentru soluţii la scumpirea materialelor de construcţie. „Ambele state au sisteme şi modele care funcţionează bine şi care pot fi implementate şi de către ţara vecină. România a fost printre primele state membre ale Uniunii Europene care a găsit o soluţie la scumpirea materialelor de construcţie şi am oferit ajutorul nostru Ungariei”, a scris Cseke Attila pe Facebook.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Vom introduce…. Cand?!? La rotativa din 2026???

  2. „Ministrul Cseke Attila: În Ungaria, o familie îşi poate construi o casă mai ieftin şi mai uşor folosind proiectele tip puse la dispoziţia publicului de Guvern. Vom introduce această măsură şi în România”. Primo: e vorba de o „măsură”, adica de ceva obligatoriu, nu optional. Secundo: Înteleg ca este vorba de introducerea „măsurii” privind folosirea proiectelor tip puse la dispoziţia publicului de Guvernul Ungariei (ca de aceea e scris cu majuscula). Nu prea am îndoieli cu privire la aria geografica unde „vom introduce acestă măsură şi în România” !

  3. Traducere din maghiara in romana: statul maghiar va cumpara in Ardeal mai multe proprietati pentru a le oferi familiilor de maghiari. Asta se numeste colonizare, dragilor de la SRI