Ministrul Cuc: În iulie vor fi gata 22 de kilometri din autostrada Lugoj-Deva construiți de Umbrărescu. Grecii de la Aktor, care lucrează la autostrada Sebeș-Turda, amenințați din nou cu rezilierea
Dacă nu plouă, luna viitoare se vor termina lucrările la ultimii 22 de kilometri din autostrada Lugoj-Deva, unde lucrează firmele deținute de omul de afaceri român Dorinel Umbrărescu, Tehnostrade și Spedition UMB. Declarația a fost făcută de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, după o vizită pe șantier.
„Am discutat cu constructorul, care m-a asigurat că la sfârșitul lunii iulie va fi finalizat acest proiect și va putea fi dat în trafic. Asta cu un singur amendament, și aș vrea să nu fiu interpretat greșit: dacă vor continua ploile în ritmul în care au fost în ultima perioadă, adică peste 35 de zile de ploi, bineînțeles că va avea o problemă”, a declarat Răzvan Cuc.
Acesta s-a arătat extrem de mulțumit de mobilizarea constructorului în vederea consolidării celebrului „deal al liliecilor”.
„Condițiile meteo au fost neprielnice, dar acum, că a prins o rază de soare, a lucrat cât s-a putut, să avanseze la consolidarea versantului. Chiar îi spuneam la constructor și îl felicitam, pentru că, dacă reușea cineva în România să facă o lucrare de un asemenea grad de complexitate și de anvergură, ăla este Umbrărescu. Altcineva nu reușea să o facă, la ce văd eu la momentul acesta în România”, a adăugat ministrul.
Ordinul de începere a lucrărilor la cei 22,13 kilometri de șosea de mare viteză a fost dat în iunie 2013, deci în urmă cu șase ani. Stadiul lucrărilor este la 96,13%.
Tot anul acesta ar trebui să fie gata și lucrările la lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, cu o lungime de 21,14 kilometri, unde stadiul lucrărilor este la 94%.
Noi amenințări cu rezilierea contractului pentru grecii care construiesc lotul 2 al autostrăzii Sebeș-Turda
Deloc mulțumit de ritmul de lucru al grecilor de la Aktor și de numărul de utilaje de pe șantier, ministrul Transporturilor i-a amenințat pe aceștia din nou cu rezilierea contractului pentru realizarea celor 24 de kilometri de autostradă.
„Eu cred că a trecut partea cu bătaia de joc vizavi de români și deja sfidați statul român. Cred că ați confundat lucrarea la autostradă cu lucrarea la un drum național. Aici lucrați la o autostradă. V-am spus să vă mobilizați. Văd că nu v-ați mobilizat. Suntem în data de 13 iunie. Sfatul meu, ca să mențineți contractul, este următorul: aveți două săptămâni să vă duceți în piață, să căutați antreprenori serioși cu care să încheiați contracte, pe care să le declarați la CNAIR, pentru ca CNAIR să poată să plătească subcontractanții români pe care îi veți lua (și nu la prețuri derizorii) ca să vă finalizeze lucrarea până la sfârșitul anului. Dacă actele nu le văd la CNAIR făcute până la sfârșitul lunii, reziliez contractul”, a declarat Răzvan Cuc cu ocazia vizitei pe lotului 2 al autostrăzii Sebeș-Turda, potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Transporturilor.
La patru ani și jumătate de la deschiderea șantierului, stadiul lucrărilor este de doar 50,89%.
Anterior vizitei ministrului, grecii de la Aktor au transmis un comunicat de presă prin care anunțau că vor finaliza lucrările la autostradă în acest an.
„Încă un segment al Autostrăzii A10 Sebeș – Turda, și anume Lotul II Sântimbru – Aiud – Rădești (km 17 + 000 – km 41 + 250), va fi deschis traficului până la sfârșitul acestui an. Aktor, contractorul lotului de autostrăzi Sântimbru – Aiud – Rădești, accelerează lucrările pe acest segment, pe baza unui calendar foarte specific. În prezent, se lucrează intens la rambleele de poduri, la ridicarea și așezarea grinzilor pe toate podurile, turnarea straturilor de balast stabilizat, precum și la structurile din beton, rigolele și zidurile de sprijin. De asemenea, lucrările de asfaltare sunt planificate să înceapă cu primii 7 km din totalul de 24,25 km al lotului II, în perioada 25-30 iunie 2019. Aceste lucrări se realizează cu un efectiv de peste 350 de persoane, cu 120 de camioane și peste 80 de mașini mecanizate”, se preciza în informarea trimisă presei.
Șansele ca acest tronson de autostradă să fie gata în acest an sunt, însă, foarte mici.
La finalul lunii mai, pe lotul grecilor de la Aktor s-a produs un accident de muncă. În momentul montării unei grinzi pe un picior de susținere al autostrăzii, alte două grinzi, montate anterior cu puțin timp în urmă, s-au prăbușit în gol sub propria lor greutate. În acel moment, un muncitor aflat pe piciorul de susținere s-a dezechilibrat și a căzut. Ministrul Cuc a cerut atunci o anchetă a incidentului.
Până la finalul anului va fi gata însă lotul 1 din autostrada Sebeș-Turda, unde lucrează italienii de la Impresa Pizzarotti, potrivit ministrului Transporturilor. Stadiul lucrărilor la acest tronson cu o lungime de 17 kilometri este la 69,8%.
Sursa foto: Aktor Romania
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii