G4Media.ro

Ministrul Culturii: Anul trecut, 70% din buget s-au dus pe salarii /…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ministrul Culturii: Anul trecut, 70% din buget s-au dus pe salarii / ”Ca să ai 30 % pentru proiecte și pentru altceva este greu de imaginat” / PSD este partidul care a mărit constant salariile bugetarilor atunci când s-a aflat la guvernare

Ministrul Culturii, Lucian Romșcanu, s-a plâns la Sibiu, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Sibiu că bugetul instituției nu permite finanțarea de programe culturale, deoarece 70% din acesta este consumat exclusiv de salarii.

”Dacă nu reușești să te bați cu succes pentru bugetul ministerului tău, pentru cele de zi cu zi, pe parcursul anului, alături de colegii tăi din guvern, ești statuie la un minister nefuncțional. Am avut aceste situații și o repet: anul trecut Ministerul Culturii a dat pe salarii aproape 70 % din banii pe care i-a avut. Ca să ai 30 % pentru proiecte și pentru altceva este greu de imaginat”, a declarat ministrul.

El cere administrațiilor locale să se implice mai mult, din punct de vedere financiar, în privința susținerii financiare ale instituțiilor de cultură, chiar și în cazul teatrelor naționale.

„Cred că fiecare instituție națională care este acum în subordinea Ministerului Culturii și-ar regăsi mai bine locul în subordinea autorităților locale, pentru că ele sunt cele care beneficiază primele de pe urma lor. Sau măcar o dublă administrare, pentru că de cele mai multe ori Ministerul Culturii nu are bani să repare ce are de reparat. Sigur, primăriile au mai mulți bani. Trebuie găsită aici o variantă pentru a împărți responsabilitățile cu cei care beneficiază cu adevărat, pentru că Teatrul Național din Craiova e al Ministerului Culturii, dar e al craiovenilor, până la urmă. La fel se întâmplă la Iași sau la Târgu-Mureș… Patrimoniul este cel mai important lucru de care trebuie să se ocupe Ministerul Culturii și finanțarea proiectelor culturale”, a transmis Romașcanu.

El a explicat că Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) sau Transilvania International Film Festival (TIFF) nu pot primi mai mulți bani de la minister pentru că nu sunt suficiente fonduri.

”FITS nu este un proiect al Ministerului Culturii și poate nu este finanțat cât ar trebuit, nu cât ar fi vrut Constantin Chiriac (n.r. directorul festivalului), dar suficient cât să avem un festival de succes. Am fost la TIFF, iarăși un festival finanțat de Ministerul Culturii. Avem zeci, dacă nu sute de manifestări culturale. Singurul lucru foarte important, și vi-l spun cu toată responsabilitatea poziției actuale, foarte important în orice minister, și poate mai mult ca oricând în Ministerul Culturii, este să ai acces la decizie. Dacă nu reușești să te bați cu succes pentru bugetul ministerului tău, pentru cele de zi cu zi, pe parcursul anului, alături de colegii tăi din guvern, ești statuie la un minister nefuncțional. Am avut aceste situații și o repet: anul trecut Ministerul Culturii a dat pe salarii aproape 70 % din banii pe care i-a avut. Ca să ai 30% pentru proiecte și pentru altceva este greu de imaginat”.

Ministrul a mai precizat că Ministerul Culturii are 95 de instituții în subordine, aproape 6000 de angajați și tot atâția colaboratori.

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu este senator PSD, partidul care a generat de fiecare dată când s-a aflat la guvernarea majorarea salariilor funcționarilor publici.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. SALARII + SPORURI + SINECURI + PRIVILEGII.
    CELE MAI MARI SUME FARA SA FACI NIMIC !

  2. deci problema poate fi si ca sunt oameni incompetenti, lipsa digitalizarii, prea multi , sinecuri, care inghit prea multi bani , in loc sa se duca unde e nevoie

  3. cat tupeu sa ai, sa maresti si sa si angajezi continuu si dupa aia tot tu sa te vaiti ca nu ai bani…..

  4. PSD va continua să câștige alegerile, pentru că milogeala e endemică la români.

  5. Dar e foarte simplu de rezolvat: ai un buget limitat, tai din cheltuielile exagerate până ajungi la un nivel decent. De exemplu, o dai afara pe Patachina mincinoasă care conduce ICR Londra. Sau, în loc să plimbe 5 patachine si patachini trei hârtii, rămâne una care foloseste chestii gen scanare, email, semnătură digitală. Asa scad si cheltuielile gen apă, hârtie igienică, birouri , hârtie xerox, birotică in general, aer conditionat, o groază de economie se face.

  6. Nimic deosebit, seamănă cu orice UAT sau agenție din RO.
    Cred că mai pot fi făcute angajări.

  7. Psd da legi pe care nu le respecta!cand e vorba de taieri,se aplica imediat,cand e vorba de mariri se dau oug si se anuleaza sau proroga,si nu se mai aplica..doctori,magistrati,politicieni=salarii la zi,educatia,armata,etc=2009-2017-2020,cel mai recent!pensii taiate la contributori,la cine ia de 10 ori decat ar trebui sa merite li s-au marit,ca de!peste tot exceptii la cei alesi!vacanta!