G4Media.ro

Ministrul Culturii: Festivalurile şi piaţa cărţii nu vor fi sprijinite de la…

Sursa foto: Pixabay

Ministrul Culturii: Festivalurile şi piaţa cărţii nu vor fi sprijinite de la buget / Am propus o schemă de ajutor de stat în PNRR, organizatorii nu pot primi bani fără co-finanţare

Bogdan Gheorghiu a declarat, marţi, că banii din bugetul pe 2021 al Ministerului Culturii, cu 12% mai mare decât cel prevăzut pentru anul trecut, vor merge către finanţarea instituţiilor din subordine şi către proiecte „ambiţioase” care au obiectivul de a sprijini sectorul cultural independent, scrie News.ro.

Întrebat dacă ministerul pe care îl conduce va sprijini financiar festivalurile şi piaţa cărţii, Gheorghiu a spus: „De la bugetul MC, cu siguranţă, nu. Pentru că deşi e un buget mai mare decât anul trecut, există şi nevoie mai mari. Am conceput o schemă de ajutor de stat în valoare de aproximativ 75 de milioane de euro pe care intenţionăm să o includem în planul naţional de redresare şi rezilienţă. Din aceştia, 60% din bani să meargă către micii actanţi ai sectorului cultural prin acordarea de microgranturi de 8.000 de euro”.

El a completat că aceste microgranturi nu vor necesita co-finanţare şi că 20% din bani vor merge către organizatorii de evenimente şi 20%, către edituri şi librării.

„Trebuie precizat că organizatorii nu pot primi bani fără co-finanţare. Noi dăm bani evenimentelor, nu organizatorilor. Ei pot lua bani doar dacă vin şi ei cu 20%. Banii sunt daţi în urma unor deconturi în care arată clar că au plătit artiştii, furnizorii de servicii specifice zonei de eveniment. Noi, practic, injectăm banii în piaţă”, a mai explicat Gheorghiu.

Includerea schemei în planul naţional trebuie aprobată de Ministerul Fondurilor Europene. Gheorghiu a avut o întrevedere luni cu ministrul Cristian Ghinea, care, a spus el, i-a dat motive să fie optimist, iar joi vor relua discuţiile pe această temă.

„În momentul în care MFE va declara eligibilă această schemă pentru a intra în planul naţional, atunci vom putea înainta şi nişte termene”, a conchis Bogdan Gheorghiu.

Sursa: News.ro

Sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...