G4Media.ro

Ministrul Culturii trimite Corpul de control la Teatrul Național București / Caramitru:…

Daniel Breaz, ministrul Culturii

Ministrul Culturii trimite Corpul de control la Teatrul Național București / Caramitru: Abia îl aștept

UPDATE: Managerul Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), Ion Caramitru, a declarat că abia aşteaptă corpul de control al ministrului Culturii. Caramitru, care a participat duminică la protestul artiştilor din Piaţa Victoriei, a fost întrebat de jurnalişti cum comentează faptul că ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Daniel Breaz, a declarat că va trimite corpul de control la TNB. „Abia îl aştept. De altfel, domnul ministru are toate documentele pe masă, pentru că noi trimitem lună de lună tot ce se mişcă din punct de vedere financiar – nu numai noi, toate instituţiile – iar evaluarea managementului a fost făcută recent şi nota este aproape zece”, a răspuns directorul Naţionalului, citat de Agerpres.

El a spus că a fost ministru al Culturii patru ani şi că şi-a dat demisia de două ori pentru probleme de buget, iar acesta a venit după demisia sa, deci convingerea lui e că sunt bani pentru cultură.

„Aştept întâlnirea cu primul-ministru, pe care am cerut-o în numele tuturor acestor instituţii cu care împreună am fost la ministrul Culturii pe 23 iunie. Nu sunt în conflict cu ministrul Culturii, am fost şi am cerut toţi care am fost să fim parteneri, pentru că ministrul e obligat să ţină cont de funcţionarea măcar minimal corectă a acestor instituţii, el e responsabilul. Scăderile acestea au venit de la Ministerul de Finanţe (…), hotărârile se iau în plenul Guvernului şi acolo dânsul avea toată puterea să se opună. (…) Miercuri am fost convocaţi la Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor pentru audiere şi mergem toţi, vreo 20 de manageri”, a afirmat Caramitru.

Potrivit acestuia, TNB are cele mai mari încasări din ţară.

Întrebat de jurnalişti referitor la tehnicienii de la TNB care vor fi daţi afară, Caramitru a precizat că 54 de oameni pleacă în şomaj de mâine, 1 iulie.

„Toate instituţiile care funcţionează în subordinea Ministerului Culturii au primit scăderi de buget la capitolul Bunuri şi servicii”, a menţionat el.

Directorul TNB a adăugat că aceşti 54 de oameni nu sunt salariaţii propriu-zişi ai teatrului. „Sunt veniţi – să zicem – într-un fel de colaborare, dar conform legii suntem obligaţi să le plătim salariul la fel de mare, dar nu din capitolul Cheltuieli de personal pentru salarizare, ci din capitolul Bunuri şi servicii”, a explicat Caramitru. El a spus că, dacă s-ar „primi aceste posturi pe teatru”, ar costa mai puţin, s-ar face economie.

Caramitru a declarat că în 2005 TNB avea trei săli şi 500 de angajaţi, iar în prezent – şapte săli şi 480 de angajaţi. El a adăugat că nevoia de personal ar fi de 650 de oameni.

Știrea inițială: Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Daniel Breaz, a anunțat, duminică, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că va trimite corpul de control la Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB). Declarația lui Breaz vine chiar înainte de protestul anunțat de artiști pentru duminică seara, în Piața Victoriei, din cauza reducerilor bugetare pentru instituțiile de cultură.

„Cu siguranţă o să fac un control la teatru în următoarea perioadă şi asta nu trebuie privită ca o răzbunare faţă de ceea ce se întâmplă în momentul de faţă acolo, dar pur şi simplu vreau să văd exact şi vreau să prezint opiniei publice exact cum se cheltuiesc fondurile. (…) O să fac un control acolo, pentru că şi eu sunt rectorul unei instituţii de învăţământ superior de stat, ştiu ce înseamnă un buget, ştiu cum trebuie să cheltuieşti banii publici, ştiu ce înseamnă bunul simţ şi o să fac un control să vedem exact ce contracte sunt acolo, cum se cheltuiesc banii şi toate aceste lucruri o să le fac publice, pentru că nu e normal ceea ce se întâmplă”, a spus duminică Breaz, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, întrebat fiind dacă va trimite corpul de control la TNB, relatează Agerpres.

Ministrul Culturii consideră că nu este normal să se iasă în mass-media să se dezinformeze.

„Am auzit şi o parte din afirmaţiile făcute de dumneavoastră legate de a da afară 54 de persoane din TNB. Este vorba despre o firmă care colaborează cu Teatrul Naţional, care are un anumit contract de prestări servicii cu Teatrul Naţional, o firmă care nu ştiu de ce a fost cândva angajată şi semnat acest contract, când eu cred că TNB ar fi avut astfel de angajaţi care puteau să sprijine desfăşurarea activităţii în TNB. În al doilea rând, bugetul Teatrului Naţional din Bucureşti este mai mare cu aproape un milion de dolari sau cu 40 de miliarde vechi sau cu 4 miliarde lei noi faţă de anul trecut”, a declarat Breaz.

El a menţionat că a cerut şi managerului TNB să cheltuiască cu responsabilitate banii şi să se gândească de cinci ori când semnează un contract dacă într-adevăr „banii publici merită să fie risipiţi”.

„Nu înţeleg de ce trebuie ca după fiecare spectacol, şi asta aţi văzut public şi de la unii actori din TNB, 10% din încasări sa fie luate de anumite persoane, nu văd de ce TNB trebuie să vândă biletele la spectacole printr-o firmă privată, adică firma respectivă bineînţeles că o să caute să aibă un profit. Am înţeles că sunt printre cele mai mari preţuri la bilete din ţară, dacă facem comparaţie cu alte teatre, cu Opera Naţională, Opera Naţională fiind pe profit şi nu înţeleg de ce actorii fac grevă atâta timp cât salariile lor aproape că au fost triplate”, a afirmat Breaz.

Potrivit acestuia, anul trecut TNB a avut un buget de „53 de milioane şi ceva de lei”, iar anul acesta – un buget de peste 57 de milioane lei.

„Nu este vorba că pot să folosească anul acesta doar 30% din buget. Eu îi asigur că până la finalul anului bugetul care a fost preconizat va fi utilizat în continuare, dar pur şi simplu ar trebui să se uite mai bine şi atunci când fac o afirmaţie să o facă în cunoştinţă de cauză”, a adăugat Breaz.

Managerul TNB, Ion Caramitru, s-a declarat vineri nemulţumit de faptul că bugetul instituţiei a fost aprobat târziu, fiind redus la capitolul ”Bunuri şi servicii”.

„Ceea ce s-a petrecut cu bugetele instituţiilor noastre este de neconceput. Bugetul a venit la jumătatea anului şi a venit la capitolul ‘Bunuri şi servicii’ la noi, la Teatrul Naţional, mai mic cu 2 milioane. Asta face ca noi să nu mai putem încheia contractele şi pe partea a doua a anului cu 54 de angajaţi prin Agenţia de forţe de muncă. Această situaţie, care se adaugă fondurilor atât de reduse la acest capitol, din care se plătesc toate cele care contribuie la funcţionarea instituţiei, ne-a făcut să ieşim cu toţii în principal la o întâlnire cu domnul ministru şi apoi, din lipsa de soluţii de acolo, să fim primiţi de doamna prim-ministru. La ora asta suntem în situaţia de a aştepta o programare a unei întâlniri a reprezentanţilor acestor instituţii cu doamna prim-ministru. Sperăm să avem această întâlnire”, spunea Caramitru.

El preciza că cele 54 de persoane care vor trebui să plece din TNB, începând cu 1 iulie, nu sunt colaboratori.

Actorul Mihai Călin a lansat un atac dur, joi seara, la Digi24, la adresa directorului Teatrului Național București, afirmând că Ion Caramitru conduce dictatorial, autocrat instituția, că a folosit în interes personal o mare parte din resursele teatrului, iar oamenilor le este frică să vorbească pentru că se tem de el „ca de cancer” (detalii aici).

Foto: Inquam Photos / George Călin

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Dar de Cumintenia Pamantului ce zice domnul ministru al inCulturii? Ah, nu era pe vremea lui, nu stie despre ce-i vorba?
    Pai ii spun eu, ca are dat inapoi o poala de bani catre contribuabili! Plange de grija banului public cheltuit de TNB, dar vad ca i se falfaie de banii care trebuiau returnati inca de acum trei ani!!!

    Dati banii inapoi, HOTILOR !!!

    • Pai, caaamitre, nu ii mai angaja ca externi. Angajeaza-i pe tehnicieni cu CM, ca pe orice palmas.

      Din reusrsele extrabugetare (lasand l a o parte faptul ca biletele sunt scumpe) aka inchirieri de sali nu poti lua nimik ?

  2. banii sunt doar pentru clica partidului, pentru slugi.

    v-a placut shou partidului de la congres ? din banii vostri, dragi concetateni, ca partidul nu va face spitale dar va ia 100 de milioane euro anual numai pentru iel.

  3. cica grindeanu, baietul ala care statea pe burta in fata lui dragnetti, dupa ce si-a tras sala de jmechere de partid a mai angajat vreo 70-80 de fartati de la partid. sa aiba si ei unde-si umple cardurile. din banii poulimii.