Ministrul de externe al Arabiei Saudite a sosit la Teheran (televiziunea iraniană)
Ministrul de externe al Arabiei Saudite, prinţul Faisal bin Farhan, a sosit sâmbătă în Iran, pe fondul unei apropieri între cele două ţări, a anunţat televiziunea de stat iraniană, citată de agenția Reuters, preluată de Agerpres.
Iranul şi Arabia Saudită au convenit în martie, în cadrul unui acord mediat de China, să pună capăt disensiunilor diplomatice şi să-şi restabilească relaţiile după ani de ostilitate care au pus în pericol stabilitatea regională, inclusiv în Yemen, Siria şi Liban.
Iranul şi-a redeschis oficial ambasada din Arabia Saudită în data de 7 iunie.
Regatul a rupt legăturile cu Iranul în 2016, după ce protestatarii au atacat ambasada saudită din Teheran ca represalii pentru execuţia de către Riad a unui important cleric şiit.
Bin Farhan urmează să se întâlnească cu preşedintele iranian Ebrahim Raisi şi cu omologul său Hossein Amirabdollahian.
Iranul a încercat recent să îşi refacă legăturile tensionate cu mai multe state arabe din Golf.
Apropierea Arabiei Saudite de Iran a lăsat Israelul în mare parte singur în timp ce acesta căuta să izoleze Teheranul pe plan diplomatic.
Emiratele Arabe Unite (EAU), care a fost prima ţară arabă din Golf care a semnat un acord de normalizare cu Israelul în 2020, a reluat relaţiile oficiale cu Iranul anul trecut.
Bahrein şi Maroc s-au alăturat ulterior EAU în stabilirea de legături cu Israelul.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank