G4Media.ro

Ministrul de Externe al Arabiei Saudite spune că se poate avansa în…

Sursa Foto: maps-saudi-arabia.com

Ministrul de Externe al Arabiei Saudite spune că se poate avansa în acordurile cu SUA, chiar dacă nu se va încheia un pact mai amplu care să implice recunoaşterea statului Israel

Ministrul de externe saudit Faysal bin Farhan a apreciat joi că ţara sa ar putea face „destul de rapid” progrese către unele acorduri bilaterale cu Statele Unite, chiar dacă nu se va încheia în curând un pact mai amplu, care să implice recunoaşterea statului Israel, transmite AFP, transmite Agerpres.

Arabia Saudită negociază de anul trecut un acord de apărare cu Statele Unite şi încearcă să obţină asistenţă americană pentru programul nuclear civil. În cadrul unei înţelegeri cuprinzătoare, regatul din Golf unde se găsesc cele mai sfinte locuri ale Islamului ar recunoaşte Israelul.

Luna trecută, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al ţării, a formulat însă clar o condiţie: crearea unui stat palestinian.

Faysal bin Farhan a reluat ideea la forumul Iniţiativa de Investiţii pentru Viitor, organizat la Riad. El a arătat că nu se pune problema unui acord de normalizare a relaţiilor cu Israelul. „până când nu vom avea o rezoluţie privind crearea unui stat palestinian”. Şeful diplomaţiei saudite a afirmat că alte acorduri bilaterale cu Washingtonul ar fi totuşi posibile, fiind în curs de negociere mai multe înţelegeri.

„În privinţa unora dintre ele putem probabil avansa destul de rapid, iar unele (…) referitoare în special la comerţ sau la inteligenţa artificială nu sunt legate de terţe părţi”, a explicat el.

Oficiali din guvernul SUA au descris tratativele în curs ca paşi către un mega-acord şi au exclus posibilitatea separării diferitelor capitole.

Prinţul Faysal a recunoscut că elementele din domeniul apărării sunt legate de normalizarea relaţiilor cu statul evreu. El a subliniat că „unele din cele mai importante acorduri de cooperare privind apărarea sunt mult mai complicate”, însă a adăugat că „suntem cu siguranţă deschişi către o ocazie de a le încheia înaintea sfârşitului mandatului actualei administraţii (a preşedintelui american Joe Biden – n. red.), deşi asta depinde de alţi factori care nu sunt sub controlul nostru”.

Oficialul saudit a mai susţinut că ţara sa nu are nicio preferinţă privind câştigătorul alegerilor prezidenţiale din SUA, care vor avea loc în 5 noiembrie. „Am mai lucrat deja cu preşedintele (Donald) Trump, deci îl cunoaştem şi putem găsi modalitatea de a colabora foarte bine cu el. Însă cunoaştem, evident, şi echipa care lucrează acum cu administraţia Biden. Vicepreşedinta (Kamala) Harris face parte din această echipă şi am reuşit să stabilim o relaţie de lucru foarte solidă. Deci nu avem absolut nicio preferinţă”, a declarat el.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.