Ministrul de Externe de la Budapesta i-a mulțumit lui Meleșcanu pentru că europarlamentarii ALDE au votat împotriva activării articolului 7 împotriva Ungariei
Ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, i-a mulţumit vineri lui Teodor Meleşcanu că europarlamentarii partidului acestuia, ALDE, au votat împotriva raportului Sargentini şi au fost de partea Ungariei, transmite agenția maghiară de presă MTI.
“L-am asigurat pe domnul ministru de externe că nici Ungaria nu va sprijini, din niciun motiv politic, niciun atac bazat pe opinii subiective ale unor organizaţii non-guvernamentale îndreptat împotriva României” – a subliniat Szijjártó.
Europarlamentarii ALDE, Renate Weber și Norica Nicolai, au votat pe 12 septembrie în Parlamentul European în favoarea liderului autoritar de la Budapesta, Viktor Orban, acuzat de încălcarea democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale în Ungaria.
Potrivit listei votului nominal, tot în favoarea premierului maghiar au votat europarlamentarul PNL Traian Radu Ungureanu și cei ai UDMR, Iuliu Winkler și Csaba Sogor.
Alți doi europarlamentari români, Theodor Stolojan (PNL) și Ramona Mănescu (ex-PNL) s-au abținut de la vot.
În afara celor șapte enumerați mai sus, restul europarlamentarilor români prezenți la ședința de la Strasbourg au votat ”moțiunea de cenzură” împotriva Ungariei.
Parlamentul European a votat miercuri cu peste două treimi declanșarea procedurilor de sancționare a Ungariei pentru derapajele de la statul de drept și va începe procedurile pentru acționarea Articolului 7 din Tratatul UE, care prevede suspendarea dreptului de vot a țării.
Principalele acuzații la adresa guvernului Ungariei sunt că a îndepărtat din funcții judecătorii independenți, a redus la tăcere presa liberă și a luat la țintă societatea civilă (detalii aici).
Renate Weber nu este la primul derapaj antioccidental. Săptămâna trecută ea a afirmat că amplasarea scutului american antirachetă la Deveselu ”i-a stârnit pe ruși”. Mai mult, ea a preluat tema favorită a propagandei Kremlinului, punând sub semnul întrebării faptul că scutul e defensiv. În plus, Renate Weber a susținut că România ”dă bani în neștire pentru industria de armament americană” (detalii aici).
La rândul său, Norica Nicolai a fost protagonista unei declarații scandaloase la câteva zile după reprimarea violentă de către jandarmi a mitingului din 10 august. Nicolai a declarat pe 17 august că ea crede că imaginile cu jandarmii care lovesc oameni cu mâinile ridicate la mitingul din 10 august sunt trucate.
„Se pot face multe cu un calculator. Cred că imaginile cu jandarmii care lovesc oameni cu mâinile ridicate au fost trucate. Şi în ţările din UE se acţionează la fel dacă nu se respectă spaţiul delimitat de jandarmi. Eu pot să fiu de acord cu orice, dar nu cu violenţa şi injuriile aduse oamenilor legii. Nu înţeleg de unde atâta ură”, a declarat Norica Nicolai la Turceni, potrivit Adevărul. (detalii aici).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii