G4Media.ro

Ministrul de Externe: Graţie demersurilor pe care le-a făcut personal preşedintele Iohannis…

Sursa foto: site Administrația Prezidențială

Ministrul de Externe: Graţie demersurilor pe care le-a făcut personal preşedintele Iohannis s-a putut obţine decizia Franţei de a trimite trupe în România / Decizia lui Biden, la fel / Preşedintele a fost întotdeauna implicat

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat că preşedintele Klaus Iohannis a fost permanent implicat în criza de la graniţa Ucrainei şi a fost în contact atât cu ministrul de Externe, cât şi cu ministrul Apărării. De asemenea, potrivit lui Aurescu, datorită demersurilor făcute de şeful statului român, preşedintele SUA şi preşedintele Franţei au anunţat trimiterea de trupe în România.

Bogdan Aurescu a declarat, duminică, la Prima TV, că preşedintele României, Klaus Iohannis, a precizat public care este poziţie României în criza de la graniţa Ucrainei.

”Preşedintele a fost întotdeauna implicat, permanent am fost în contact cu preşedintele Iohannis. Preşedintele Iohannis a fost în contact nu doar cu ministrul de Externe, dar şi cu ministrul Apărării şi cu ceilalţi factori de decizie şi de acţiune din sistemul de securitate naţională, iar atunci când a fost nevoie, preşedintele Iohannis a precizat public care este poziţia României”.

Ministrul de externe, a mai precizat că în urma demersurilor şefului statului, SUA şi Franţa au anunţat trimiterea de trupe în România.

”De altfel, graţie demersurilor pe care le-a făcut personal preşedintele Iohannis, inclusiv la ultima reuniune a Consiliului European din decembrie, s-a putut obţine această decizie a Franţei, anunţată de către preşedintele Marcon, de a trimite trupe în România, ca parte a efortului de întărire a posturii de descurajare şi apărare pe flancul estic. Tot ca urmare a demersurilor pe care preşedintele Iohannis le-a făcut, am avut anunţul preşedintelui Biden în acelaşi sens şi tot săptămâna trecută, ca urmare a acestor eforturi, am avut anunţul concret al desfăşurării unui batalion de tip striker, în România, cu 1.000 de militari, în perioada care urmează”, a declarat Aurescu.

Întrebat dacă nu era normal ca aceste anunţuri să nu le aflăm din presa străină, Aurescu a declarat că imediat ce decizia a fost anunţată, România a confirmat-o.

”Imediat ce decizia a fost anunţată, noi am şi confirmat această decizie şi am şi salutat-o, dar acest lucru s-a făcut în urma unei înţelegeri în acest sens cu partenerii noştri. Vorbim aici despre relaţia cu partenerul strategic american, cât şi de relaţia cu Franţa, ca partener strategic al României. Lucrurile sunt absolut clare, din punctul ăsta de vedere şi orice altă percepţie mi se pare complet eronată”, a declarat Aurescu.

sursa: News.ro, Sursa foto: site Administrația Prezidențială

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

39 comentarii

  1. Pai daca joci golf cu cine trebuie ? 🙂

    • Aurescu se străduiește prea tare și o dă în hilar.
      Mai încearcă să și lovească doi iepuri cu o lovitură – să salveze aparențele cum că România nu e doar un stat satelit de tip marcă de apărare, dar și să pupe botforul poleit că na, nu se știe cum ajunge și el ceva frumos prin cartierul NATO, dacă și cu parcă…

  2. Colorată, limba, aurescu, maro

  3. „Preşedintele a fost întotdeauna implicat”

    În acest caz, ce poate spune domnul B Aurescu despre implicarea Președintelui Republicii în vulnerabilizarea României prin aducerea la guvernare într-o perioadă de amenințare la adresa securității naționale a marionetelor cleptocrației , uniunea USL _ PSD/PNL/UDMR?

  4. Poate se implica presedintele si pentru un pret al gazului de cinci ori mai mic cum au ungurii. Sau asta nu e treaba lui?

    • @Ion _ „Poate se implica presedintele”

      Dacă pentru un preț mic al gazului este necesar să se facă preș al domnului Putin, precum prim-ministrul ungar, atunci, nu, nu este treaba domnului Iohannis, oricât de puțin l-am simpatiza.

    • Stai linistit ca se face pres, dar nu la Putin la senilu Joe. Ungurul macar face ceva pentru poporul lui. Noi cumparam fiare vechi la pret de noi. Noi saraciile Europei.

  5. Ura se va ieftini gazul si benzina…si multe altele.Vom fi ghidati dupa zicala”Bine maica ca nu e razboi, nu conteza ca manci o ceapa degerata cu maliga”

  6. Multumim din inima domnului presedinte. Cele mai alese urari.

    • 🤣🤣🤣🤣😂😂

  7. Acuma trebuie impins din spate presedintele ca face si drege pentru viitoarea pozitia bine platita, la caldurica. Totul degeaba, prostia rezista.

  8. DRECKS VERRÄTER🤮

  9. Minciuni. Franta a prins momentul sa profite si sa mai vinda niste echipamente militare.

  10. Penibil… omul asta, ca si dl prezident Haos au devenit penibili!
    Penibili si nebagati in seama!
    Vorbe goale, Aurescule, ca-n vremea impuscatului!

  11. Pe timpul lui Ceausescu se scriau astfel de articole in care se punctau „rezultatele extraordinare” obtinute de Cel Dintai Fiu al Poporului. Se pare ca dl Aurescu citeste din arhiva inainte de iesirile publice.

  12. Când îl vor opera pe Mutannis de hemoroizi, sigur vor găsi limba lui Aurescu p-acolo…

  13. Acest așa zis președinte al fraierimi este un vânzător de copii și țară în rest nu face nimic pentru țară ci doar vinde ce a mai rămas cu ajutorul hoților de la conducerea țări și din șparlament după lovitura de stat din 89,rușine gunoaiele nereciclabile ale societății românești

  14. Niste loaze perfecte….pupa rupa la terente regele baltilor

  15. Așa băi rusofililor , urlați de furie că Iohannis preferă vestul !

    • ‘nea aurico
      .poi nu-l tăt peria pă iohannis bre .nu vez’ că o adus pîsîdu pă capu’ nost
      .nice nu vre’ să dreagă legile strâmbate dă dragniea .poi ce crez’ ca românu’ uita .nu uita bre

  16. E „produs în România” ???…Întreb pentru un prieten, sas, filoungur și florus !…:)))

  17. Produs sigur in România este Simeon ,cu care ne mindrim și pe care îl apreciază lumea întreagă și indiferent unde se duce i se deschid toate porțile !

  18. Huoooo, jos mafia din politica care a inrobit poporul roman.

  19. Huooo, jos mafia din politica, care a inrobit poporul roman.

  20. Ce l-ați pupa in c…. pe Putin dacă l-ar lăsa Iohannis sa intre in România !

  21. Pe romani i-a intrebat cineva daca vor trupe straine in tara?
    Aurescule esti penibil. Nu mai slavi ukraina fara rost, tot timpul a actionat imppotriva romanilor.

  22. Romania nu are nevoie de trupe straine.
    Nu ne ameninta nimeni !
    Johannis ar face bine sa bage Romania in Schengen pina nu-i expira mandatul, ca doar de asta ne-am ales un neamt in fruntea tarii.
    Dar…sint pesimist !

  23. Știe Sasu ce știe…..

  24. Prosti da multi,nu mai este valabil.sa dus povestea asta sunteți tot mai puțini.prostilor!

  25. Minciuni! Nu a fost meritul președintelui, ăsta nu face nimic bun, a unit PNL cu PSD după ce tipa non stop ciuma roșie. Aurescule nu-l ridica în slăvi că îți pierzi și tu credibilitatea.

    • Asta e cea mai mare realizare a parazitului cucpendul in 8 ani de mandat, trantorul asta nu a facut nimic pentru tara asta ba aurescule nu il mai ridica in slavi ca e pe langa subiectul „atributiile presedintelui” asta se ocupa cu golful, ski-ul si plimbarile cu prima duoamna prin lume

  26. Lăsa-ți romànii să-și plângă „morții” !. Întrebarea mea este, dacă acest sinistru de i. iliescu, în această seară, are putere/curaj/tupeu să vizioneze emisiunea de pe tvr.1/”Dosar România” ???…O mizerie de om care a ne-a adus, direct, la mizeria de viață pe care o trăim acum !…El și…ai lui !…

  27. Demersurile le-a făcut probabil la videoconferință de acum câteva săptămâni când a fost printre puținii șefi de state NATO care nu au fost invitați !
    Poziția geostrategică a României este cea care contează, putem avea orice nulitate în fruntea țării.

  28. Mi-e rușine că sunteți compatrioți cu mine.Cum puteți să denigrați in halul asta Președintele și țara în asemenea momente . Voi sunteți trădători de țară și ar trebui să fiți arestați toți. Vă dați mari știutori dar pun pariu pe cât vreți că în caz de ceva sunteți primii care fugiți cu argumente binenteles ” că de ce sa luptam sa se îmbogățească Yohanis” , ” da ce a făcut tara pt. noi” și tot felul de porcarii. Mi-e scârbă de astfel de oameni care își iau leafa din destabilizarea si denigrarea a tot ce se poate.

    • Ionutz, baiat frumos si destept! Stii cate taxe la Stat plătesc firmele…de Stat? Alea care mai sunt, fireste. Mai nimic! Iti spun eu si, daca vrei, iti spune si Anaf-ul. Si stii cate taxe platesc la stat companiile multinationale? Cat mai puțin! Si pt asta platesc grupa mare niste alte firme jmechere, tot de afara, sa-i rezolve cu exportul de profit. Dar, draga Ionuț, in cazul asta, ocupantii din Palatul Cotroceni, din Parlament si, culmea, chiar si cei din Castelul Peleș (proprietatea majestatilor sale Duda & Co (a se citi coroana) stii tu cu ce bani se incalzesc iarna? Iti zic eu! Cu bani de la buget! Buget cladit in parte cu banii celor de inca mai muncesc si achita taxe la Stat. (Cealalta parte e cu bani din imprumuturi pt care o sa platim tot noi alaturi de tine) Bine, si daca nu le-am achita tot aia ar fi deoarece ne blocheaza conturile in cca o luna…Statul. Si, in timp ce noi astia ne dam de ceasul mortii cum sa facem bani sa dam si taxe la domnu Stat si salarii la angajati…ce crezi tu ca face „partea adversă”? Hai sa-ti zic tot eu! Herr Prezidente nu face nimic (pentru noi), se face ca face dar… ori se da cu schiurile, iri joaca golf, ori mai da cate o dumă, mai apare la teveu…chestii socoteli. Statul, la randul lui, face fix nimic (pentru noi), dar mareste taxele (pentru el), ne da la gioale daca cerem clementa sau amanari la plata, ne blocheaza conturile daca intarziem cu banii si in final ne da in judecata si ne executa. Asa ca, mai Ionutz, măi dragă, mă cam doare fix la basca că ești tu frustrat de comentariile noastre! Eu mor de „dragul” Statului si astept, cu nerabdare, sa nu-l mai vad sau sa-l aud pe dom. Prezidente, blestemata fie ziua aia cand l-am votat!
      P.S. Te asigur insa de toata dragostea mea pentru această Țară si pentru 1/2 Popor. Care e cu totul altceva! Si abia asta se cheama patriotism la mine. Bine, la altii se cheama extremism dar …wtf!

  29. asta nu pierde nici o ocazie sa se murdareasca de maro la gurita

  30. deja se vede ca ati inteles . presedintele a avut dreptate in toate situatiile politice interne si externe ale romaniei . toate deciziile lui sunt luate cu un pas inaintea vremurilor , parca ar fi stiut ce ce se va intimpla .

  31. Un lingău al sasului…golf și ski, fir.ai sa fii… de fikus