G4Media.ro

Ministerul de Externe: Începând cu 31 martie 2024, cetăţenii români vor putea…

Foto: BEN BORG CARDONA / AFP

Ministerul de Externe: Începând cu 31 martie 2024, cetăţenii români vor putea călători liber pe cale aeriană în interiorul Uniunii Europene şi în statele asociate Schengen – Islanda, Liechtenstein, Regatul Norvegiei şi Confederaţia Elveţiană – dată fiind eliminarea controalelor la frontierele interne aeriene dintre România şi aceste state. Au fost eliminate şi controalele la frontierele maritime

România rămâne dedicată unui Spaţiu Schengen puternic şi sigur, a precizat, sâmbătă seara, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, relatează Agerpres. Într-o postare pe pagina X (fostă Twitter), şefa diplomaţiei române salută decizia oficiala a Consiliului UE de a ridica controalele la frontierele aeriene şi maritime interne pentru România şi Bulgaria.

„Un rezultat important pentru cetăţenii României. Mulţumirile noastre tuturor partenerilor şi instituţiilor UE pentru sprijin. România rămâne dedicată unui spaţiu Schengen puternic şi sigur”, a scris ministrul de Externe.

Ulterior, Ministerul Afacerilor Externe a transmis, printr-un comunicat, că salută adoptarea la 30 decembrie a Deciziei privind aplicarea acquis-ului Schengen în România şi Bulgaria, un obiectiv pe care MAE l-a susţinut şi promovat activ prin demersuri politico-diplomatice constante derulate pe tot parcursul procesului de aderare a României la Schengen şi intensificate în ultima perioadă.

Potrivit MAE, această evoluţie pozitivă consolidează parcursul de integrare a României în cadrul Uniunii Europene şi al spaţiului de liberă circulaţie, generând avantaje directe pentru cetăţenii români atât din ţară, cât şi din străinătate.

Astfel, începând cu 31 martie 2024, cetăţenii români vor putea călători liber pe cale aeriană în interiorul Uniunii Europene şi în statele asociate Schengen (Islanda, Liechtenstein, Regatul Norvegiei şi Confederaţia Elveţiană), dată fiind eliminarea controalelor la frontierele interne aeriene dintre România şi aceste state. De asemenea, sunt eliminate şi controalele la frontierele maritime, precizează MAE.

”Totodată, din perspectiva aspectelor de interes direct pentru activitatea MAE, salutăm prevederile din Decizie care permit uniformizarea politicii naţionale privind vizele de scurtă şedere în scop turistic sau de afaceri cu prevederile UE, o altă componentă importantă a acquis-ului Schengen care facilitează libera circulaţie în interiorul UE”, se menţionează în comunicat.

MAE va continua să sprijine activ Ministerul Afacerilor Interne şi alte instituţii naţionale în demersurile pentru finalizarea procesului de aplicare integrală a acquis-ului Schengen prin eliminarea controalelor la frontierele terestre.

”Prin declaraţiile anexate la decizia Consiliului UE, România contribuie activ la asigurarea unui Spaţiu Schengen funcţional şi integrat, prin măsuri consolidate de protecţie a frontierelor externe. MAE mulţumeşte Preşedinţiei spaniole a Consiliului UE, Statelor Membre, Comisiei Europene, Parlamentului European şi altor parteneri externi pentru sprijinul constant acordat României”, se mai arată în comunicat.

***
România a finalizat cu succes etapa de evaluare tehnică prevăzută de acquis-ul Schengen, îndeplinirea de către ţara noastră a criteriilor privind aderarea la Spaţiul Schengen fiind recunoscută prin Concluzii ale Consiliului la 9 iunie 2011.

În prealabil, la 8 iunie 2011, Parlamentul European a avizat favorabil proiectul Deciziei privind aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în România şi Bulgaria. Finalizarea cu succes de către România a măsurilor prevăzute de acquis-ul Schengen a fost confirmată şi de Consiliul European (13-14 decembrie 2012).

În procesul său înspre aderarea deplină la spaţiul de liberă circulaţie, România a parcurs o serie de etape tehnice, prin obţinerea accesului integral la Sistemul de Informaţii Schengen (SIS), odată cu adoptarea, la 1 august 2018, a unei Decizii a Consiliului în acest sens, precum şi prin adoptarea la 12 octombrie 2017 a Deciziei privind accesul pasiv al României şi Bulgariei la Sistemul de Informaţii privind Vizele (VIS), aceasta din urmă fiind efectiv pusă în aplicare în anul 2021.

Cel mai recent, continuarea îndeplinirii condiţiilor pentru aplicarea deplină a acquis-ului Schengen a fost reconfirmată de către Comisia Europeană şi de către experţi europeni cu ocazia celor două vizite voluntare derulate în România în lunile octombrie şi noiembrie 2022.

Conform termenilor Deciziei adoptate la 30 decembrie 2023, controalele la frontierele interne aeriene şi maritime cu cele două ţări şi între acestea se vor ridica începând cu 31 martie 2024.

De asemenea, începând cu aceeaşi dată, prevederile Codului Comunitar de Vize vor fi aplicate integral de către cele două ţări. Totodată, Consiliul UE depune eforturi pentru a lua o decizie de eliminare a controalelor asupra persoanelor la frontierele terestre interne.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. 31 martie e de fapt aprilie.

  2. Românii pot circula liber și acum, dar la plecare li se cere să arate pașaportul în aeroport.
    NU acesta este lucrul care deranjează!

    Deranjează faptul că orice produs care traversează o frontieră Schengen este mai puțin competitiv din cauza timpului de așteptare petrecut la frontierele terestre de transportatorii rutieri. Aceasta funcționează precum o barieră comercială în interiorul Pieței comune.

    Deranjează că România pierde în continuare bani.

    Deranjează faptul că România este discriminată ca parte a Pieței comune.

    Oricât de inept ar fi ministrul de Externe, cineva trebuie să-i fi spus care sunt modurile în care este discriminată România refuzându-i-se admiterea în Schengen și faptul că frontierele ariene NU sunt o problemă care să ne preseze!

    Și mai are și nesimțirea să ne transmită bătaia asta ed joc la adresa țării noastre drept o victorie…

    • Smechere, vad ca scrii la toate articolele legate de Schengen.
      Cunosti proverbul romanesc „Capra cat ii de raioasa tine coada sus!” ???
      In fiecare zi la frontiera cu Ungaria sunt gasiti 30-40 de migranti ascunsi in tiruri. Chiar crezi ca Austria nu are nici un pic dreptate?
      Intrarea cu frontierele aeriene si maritime este un mare pas inainte. Si cand vom reusi sa controlam migratia, vom intra si terestru.
      Va arde la bojoci votul prin consens. Dar numai asa o tara mica poate sa-si apere interesele. Acum a facut-o Austria, maine poate o facem noi. Dar daca nu-ti convine consensul – poti cere iesirea din UE.

    • @Andrei, nu este chiar asa. eu inteleg ca poate or fi gasutu migranti in camioane, sositi hai sa zicem prin Serbia. Dar vreme de 13 ani am uitat de problema cu granitele pentru car eram ocupati cu MCV ul. si vezi si tu cum merge justitia azi. de ce s-a ridicat MCV ul „la oha” ? de ce s-a confirmat de Comisia Europeana ca Romania „respcta standardele Schengen” cand la frontiera cu Ungarua inca sunt prinsi migranti pe sub camioane? putem sa avem si noi o predictibilitate in deciziile UE/CE?

  3. Umilință atent calculată. Practic nu primim nimic, dar presiunea subiectului dispare. Chiar UE si Austria au declarat că nu se discută despre aderarea terestră. Fiindcă nu se va întâmpla.

  4. Austriecii au obținut tot si nu au dat nimic! Ciolacu si-a jucat rolul de trădător de neam așa cum ii sade bine unui lider de partid creat de un agent KGB!