Ministrul de Interne Predoiu, despre tragedia de la Crevedia: „Cei vinovați de producerea acestei tragedii trebuie să fie identificați pentru a răspunde conform legii”
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, afirmă că vinovaţii pentru producerea tragediei de la Crevedia trebuie să fie identificaţi pentru a răspunde conform legii, transmite Agerpres.
„Într-un moment foarte greu, încep acest mesaj prin a transmite condoleanţe persoanelor îndurerate după tragicul incident din judeţul Dâmboviţa. Gândurile mele se îndreaptă şi spre oamenii care au fost răniţi, de asemenea spre curajoşii pompieri-salvatori, poliţişti şi jandarmi, care şi-au pus misiunea în slujba cetăţenilor mai presus de propria integritate fizică”, a scris el pe Facebook.
El a reiterat faptul că a fost activat Mecanismul European de Protecţie Civilă pentru a asigura, la decizia medicilor, eventuale transferuri pentru tratament în străinătate.
„Am fost împreună cu premierul Marcel Ciolacu la spitalele Floreasca şi Bagdasar, în care au fost transportaţi răniţii. Am operaţionalizat imediat celula de criză la minister şi voi continua să manifest atenţie şi să urmăresc evoluţia situaţiei până la final”, a adăugat Predoiu.
Ministrul de Interne le-a mulţumit pompierilor-salvatori, poliţiştilor şi jandarmilor care au asigurat măsurile necesare pentru finalizarea intervenţiei şi limitarea efectelor exploziilor şi incendiului.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
18 comentarii