Ministrul de Interne susține că poliţiştii judiciari nu pot trece de la MAI la Ministerul Justiţiei, deși e obiectiv din programul de guvernare: Este practic imposibil, 60% din Poliţia Română ar trebui să treacă în subordinea MJ
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, consideră că este imposibil ca poliţiştii judiciari să treacă de la Ministerul Afacerilor Interne la Ministerul Justiţiei, pentru că este vorba de 60% din Poliţia Română, iar acest lucru ar crea o mare problemă pentru cele două ministere, relatează News.ro.
„În programul de guvernare este prevăzut preluarea Poliţiei Judiciare de la MAI la Ministerul Justiţiei. În urma unor discuţii pe care le-am avut cu Ministerul Justiţiei, şi noi, şi Ministerul Justiţiei, am ajuns la concluzia că acest lucru este, practic, imposibil. Vorbim de peste 28.000 de poliţişti de Poliţie Judiciară din cei 48.000 de poliţişti cât are Poliţia Română astăzi, 60% practic din Poliţia Română ar trebui conform acestei reglementări să treacă în subordinea Ministerului Justiţiei, ceea ce ar crea o mare problemă în MAI şi o problemă la fel de mare în Ministerul Justiţiei pentru că nu ar putea să îi gestioneze”, a declarat Lucian Bode, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa.
El a precizat că este nevoie de un ghid al poliţistului judiciar.
„Astăzi un poliţist detaşat la DNA, spre exemplu, în momentul când expiră mandatul primim la MAI o solicitare de prelungire cu încă trei ani a respectivului mandat şi cred că ar fi nevoie să avem un ghid al poliţistlui de poliţie judiciară astfel încât să ştii, dacă din cei 28.000 de poliţişti de poliţie judiciară doresc să ajungă la DNA o mie, din cei o mie pot fi selectaţi cei 50-150 de câţi are nevoie această structură de elită. Nu să-mi vină parchetul să îmi spună Popescu vreau să îl detaşaţi la DNA şi din cei o mie care se califică profesional să poată să fie recrutaţi cei mai buni”, a explicat Bode.
Vicepremierul Dan Barna a precizat că ministrul Justiţiei Stelian Ion va avea zilele următoare, la sediul ministerului, consultări cu reprezentanţii fiecărui partid de coaliţie. El a adăugat că trebuie să existe un acord în coaliţie privind modificarea legilor justiţiei.
Copreşedintele USR-PLUS nu a dorit să exprime un punct de vedere dacă Poliţia judiciară ar trebui să rămână la MAI, cum este acum, sau să treacă la MJ, aşa cum este prevăzut în programul de guvernare.
Integral pe News.ro.
sursa foto: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
15 comentarii