G4Media.ro

Ministrul de Interne susține că prefecții vor fi sesizați să monitorizeze cum…

sursa foto: Pixabay

Ministrul de Interne susține că prefecții vor fi sesizați să monitorizeze cum se aplică legea care elimină dosarul cu șină

Vicepremierul liberal Cătălin Predoiu a declarat miercuri că în calitate de ministru al Afacerilor Interne, va transmite o circulară către toţi prefecţii, pentru a lua măsurile şi a observa modul în care instituţiile publice, autorităţile statului aplică legea eliminării dosarului cu şină, în condiţiile în care ea a intrat în vigoare pe data de 4 iulie şi instituţiile au la dispoziţie 30 de zile pentru a se organiza în acest sens, transmite News.ro. Vom monitoriza modul în care se aplică această lege a eliminării dosarului cu şină şi evident, tema, dacă e necesar, va fi adusă în atenţia Guvernului, a mai spus ministrul de Interne, el precizând că este o măsură sută la sută de inspiraţie liberală, în favoarea cetăţeanului.

”Simplificarea procedurilor administrative şi a proceselor birocratice sunt două obiective importante, constante ale PNL, regăsite în programele politice ale partidului dar şi în acţiunea ministerelor, care au avut responsabilităţi în acest domeniu, nu în ultimul rând în atenţia parlamentarilor noştri care au avut şi o iniţiativă în acest sens. Legea 9/2023 reprezintă un rezultat concret al acestor programe şi al acestui efort parlamentar al colegilor şi prevede un număr de măsuri concrete şi obligaţii clar definite, pentru instituţiile statului, cu scopul de a se apropia de cetăţean, de a simplifica procedurile birocratice, de a face paşi spre debirocratizarea serviciului public administrativ”, a spus ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, într-o conferinţă de presă.

El a dat exemplu de câteva măsuri ”foarte importante, revoluţionare în administraţia românească, precum interdicţia de a solicit cetăţeanului avize emise de către alte autorităţi, obligaţia instituţiilor publice de a pune la dispoziţia cetăţeanului acte oficiale, în format electronic, dacă acesta îşi manifestă voinţa în acest sens, interdicţia de a solicita copii, duplicate, în format letric, materializat pe hârtie şi în general obligaţii care vor contura mai bine procesul de digitalizare început în administraţia românească.

Predoiu a spus că este un obiectiv nu numai al PNL ci şi al miniştrilor PNL şi al Guvernului României. ”Vom continua pe această linie până când aceste proceduri vor deveni un exerciţiu mult mai facil pentru cetăţean şi vom alinia standardele debirocratizării şi digitalizării în administraţia românească la tot ceea ce se întâmplă la vârf în democraţiile dezvoltare.

Ministrul de Interne s-a referit şi la discuţiile publice privind faptul că această lege nu ar fi la modul concret aplicată în instituţii. ”Ea a intrat în vigoare pe data de 4 iulie şi instituţiile au la dispoziţie 30 de zile pentru a se organiza în acest sens. Pot să vă anunţ că în calitate de ministru al Afacerilor Interne, voi transmite o scrisoare, circulară către toţi prefecţii, pentru a lua măsurile, în limita competenţelor legale, de a invita şi a observa modul în care instituţiile publice, autorităţile statului aplică această lege”, a afirmat Predoiu.

Predoiu a menţionat că legea conţine drepturi clar definite pentru cetăţean şi nu e în logica Ministerului de Interne ca aceste drepturi să fie ignorate. ”Vom monitoriza, supraveghea, modul în care se aplică această lege şi evident, tema, dacă e necesar, va fi adusă în atenţia Guvernului”, a completat vicepremierul Predoiu. El a mai spus că legea configurează simplificarea procedurilor birocratice, administrative, digitalizarea şi consolidarea într-un fel bine definit a drepturilor cetăţenilor, în raport cu instiutţiile statului.

”Este o măsură sută la sută de inspiraţie liberală, este o măsură în favoarea cetăţeanului şi este un rezultat concret al eforturilor colegilor noştri”, a ţinut să precizeze Predoiu.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. O sa fie sina redusa la fel ca si la ministerul justitiei. Acolo, in urma masurilor liberale de inalta clasa, sub indrumarea ministrului digitalizarii nu mai este nici o sina. P.S. Apropo ce facem daca oprirea folosirii sinei este reclamata la CCR si declarata neconstitutionala? Putem sa facem o sina digitala?