Ministrul de Interne trimite Corpul de Control la Bistriţa, după ce o femeie care a depus mai multe sesizări la Poliţie a fost agresată în plină stradă de soţul ei / Bode: Se întâmplă la 3 săptămâni de la Oneşti
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunţat, luni, că trimite Corpul de control la IPJ Bistriţa, unde o femeie care a depus mai multe plângeri la Poliţie a fost agresată în plină stradă de soţul ei de care intenţionează să divorţeze. ”Se întâmplă la 3 săptămâni de la Oneşti”, a afirmat ministrul, precizând expres că după tragedia din Bacău a cerut o analiză a tuturor sesizărilor şi petiţiilor care reclamau posibile fapte de violenţă, relatează News.ro.
”Dacă după această tragedie nu analizăm, cu maximă atenţie, toate disfuncţionalităţile din sistem înseamnă că nu am învăţat nimic. Eu cred că am învţat din această nenorocire, o să vedeţi în perioada următoare măsuri. Am luat deja decizia de a face o analiză pe toate petiţiile”, a afirmat, luni, Lucian Bode, referindu-se la situaţia de la Oneşti, unde un bărbat a sechestrat doi muncitoti şi apoi i-a ucis.
Ministrul a afirmat că, în ciuda măsurilor pe care le-a dispus, s-a întâmplat cazul de la Bistriţa.
”Se întâmplă la 3 săptămâni de la Oneşti, unde doamna respectivă depusese petiţii. Poliţia nu a luat, din păcate, nicio măsură. La Bistriţa am decis să trimit Corpul de control”, a mai anuţat Bode, apreciind că ”este inadmisibil”.
”Au tratat acele sesizări cum le-au tratat şi efectul l-am văzut”, a mai declarat Bode.
O femeie din Bistriţa a fost agresată în plină stradă de soţul de care dorește să divorţeze. Femeia a povestit că a depus numeroase plângeri la Poliţie, în care sesiza că soţul a ameninţat-o cu moartea în repetate rânduri.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii