Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: În noul cod urbanistic vom introduce obligația de a construi creșe, grădinițe, școli și cabinete medicale în cartierele rezidențiale noi. Cetățenii ne întreabă „domnule, eu unde îmi duc copiii?”
În proiectul noului cod urbanistic, care va reglementa domeniul construcțiilor în localități, vor fi introduse obligații legale pentru administrațiile locale și dezvoltatorii de locuințe astfel încât să fie prevăzute servicii publice esențiale în cartierele rezidențiale noi. Asta a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, la Radio România Actualități.
Ministrul a spus că pentru cartierele construite deja, nu se mai poate construi o instituție de învățământ decât dacă există teren în zona respectivă, dar că de la intrarea în vigoare a noii legislații, autoritățile locale vor fi obligate să prevadă în proiectele urbanistice propuse și aceste servicii – creșe, grădinițe, școli, cabinete medicale.
”Să fie prevăzute obligatoriu astfel de servicii publice – școli, cabinete medicale să fie asigurate în acel cartier. Cetățeanul care se mută acolo, o familie tânără cu copii, de exemplu, să nu trebuiască să parcurgă o oră până își lasă copilul la o creșă sau la grădiniță, poate chiar în centrul orașului.
Citește mai mult pe Edupedu.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii