G4Media.ro

Ministrul Dezvoltării: Pentru a ajunge cu plăţile la zi, e nevoie de…

Ministrul Dezvoltării: Pentru a ajunge cu plăţile la zi, e nevoie de aproximativ 3 miliarde lei pe Compania Naţională de Investiţii, PNDL 1 şi 2 şi Programul „Anghel Saligny”

Ministrul Dezvoltării, Lucrările Publice şi Administraţiei Adrian Veştea, a precizat, joi, potrivit evaluărilor realizate, în momentul de faţă, este necesară o sumă de circa trei miliarde lei pentru a ajunge cu plăţile la zi la proiectele în derulare prin Compania Naţională de Investiţii, Programul Naţional de Dezvoltare Locală 1 şi 2 şi Programul „Anghel Saligny”, relatează News.ro.

Ministrul Dezvoltării a adăugat, în briefingul de presă susţinut la finalul şedinţei de joi a Guvernului, că Secretariatul General al Guvernului centralizează solicitările de la toate unităţile administrativ-teritoriale privind necesarul de fonduri. Astfel, în şedinţa Executivului de săptămâna viitoare va fi făcută o alocare bugetară, convenită cu Ministerul Finanţelor, din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului, pentru echilibrarea bugetelor autorităţilor publice locale., a mai anunţat Veşte.

„Dacă ne raportăm la proiectele pe care le avem în derulare, fiecare dintre aceste proiecte are un anumit grad de implementare. Pe măsură ce reuşesc să depăşească procedurile de achiziţie şi să înceapă implementarea acestor proiecte, vor veni cu situaţii de plată pe care noi vom face pe cât posibil să le plătim în cel mai scurt timp. Eu pot prezenta situaţiile pe care le gestionăm la nivelul Ministerului Dezvoltării prin programele care le avem în implementare şi, conform evaluărilor făcute de către noi, avem, astăzi, pentru a ajunge cu plăţile la zi, nevoie de aproximativ 3 miliarde lei pe Compania Naţională de Investiţii, PNDL 1 şi 2 şi, de asemenea, Programul «Anghel Saligny»”, a explicat Adrian Veştea, întrebat de câţi bani ar avea nevoie primăriile pentru acoperirea nevoilor la sfârşit de an.

Referitor la solicitările primăriilor pentru asigurarea funcţionării unităţilor administrativ-teritoriale, Veştea a spus ele sunt centralizate de către Secretariatul General al Guvernului.

„În prezent, se centralizează, ştiu că există pe circuit, prin intermediul Secretariatului General al Guvernului, solicitări de la toate unităţile administrativ-teritoriale pentru a prezenta situaţia cu care se confruntă referitor la arierate, la plata utilităţilor, dacă au de făcut plăţi în urma deciziilor judecătoreşti, dacă au avut situaţii în care au avut calamităţi şi altă aspecte de genul acesta. Până la începutul săptămânii viitoare, vom centraliza toate aceste situaţii, urmând ca în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare să existe o alocare bugetară pe care o vom conveni împreună cu Ministerul de Finanţe pentru a da sume din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului pentru echilibrarea bugetelor autorităţilor publice locale”, a mai afirmat ministrul Veştea.

Ministrul Dezvoltării a precizat că SGG, prin intermediul Prefecturilor, a cerut primăriilor să comunice necesarul pentru sfârşitul anului.

„Fiecare Prefectură a trimis o circulară tuturor unităţilor administrativ-teritoriale pentru a prezenta situaţiile cu care se confruntă la finele acestui exerciţiu financiar”, a mai explicat el.

„Fiecare dintre aceste unităţi administrativ-teritoriale au funcţionat şi până în prezent prin sume care au fost alocate în decursul timpului prin bugetele de echilibrare. Doar la modul acesta pot funcţiona şi pot să închidă exerciţiul bugetar. Aceste lucruri cred că ar fi putut fi de notorietate atâta vreme cât salariaţii nu şi-ar fi primit drepturile, ar fi rămas în urmă cu datoriile la utilităţi. Totuşi ne aflăm în luna noiembrie, la jumătatea lunii noiembrie, mai avem o lună jumătate până la închiderea exerciţiului financiar, cred că în mare măsură au putut gestiona toate aceste aspecte”, a completat Veştea.

Privind solicitările a 250 de primării de derogare de la ordonanţa privind plafonarea cheltuielilor la sfârşit de an, Adrian Veştea a precizat că va avea loc, luni la Ministerul Finanţelor, o discuţie despre acest subiect.

„Sunt aspecte care sunt obiective. Spre exemplu, sunt Primării care în prezent au primit acceptul CAIL (Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale – n.r.) de a avea în derulare credite de la bănci. În situaţia în care aceste credite nu vor fi trase până la finele anului pentru obiectivele de investiţii, vor trebui să plătească comisioane de dezangajare şi comisioane de neutilizare a acestor credite şi cred că ar trebui să existe această flexibilitate de a le permite să acceseze aceste credite şi de a face plăţile pentru lucrările care sunt în curs de implementare. Sunt şi aspecte care ţin de cheltuieli materiale, cum sunt evenimentele de sfârşit de an, sărbătoarea de 1 Decembrie, sărbătoarea de Crăciun şi de sfârşit de an. Toate aceste cheltuieli trebuie să se încadreze în plafoanele care au fost stabilite. Nu se va lua nicio derogare doar în exclusivitate pentru o anumită Primărie. Se vor crea nişte proceduri care vor fi adoptate în situaţia în care se vor lua pentru toate unităţile administrativ-teritoriale”, a conchis ministrul Dezvoltării.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. De unde, mă, de unde, sunteți inconștienți?!!

  2. Nu sunt bani în toată țara și nenea tot vrea bani pentru programul național de sifonare a banului public