G4Media.ro

Ministrul Educaţiei anunţă că lucrează la un raport privind starea sistemului de…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Educaţiei anunţă că lucrează la un raport privind starea sistemului de educaţie: „Un diagnostic al sistemului / Intenţionez să-l publicăm la sfârşitul lunii mai, poate să ghideze dezvoltările la nivelul ministerului pe termen mediu şi lung”

Ministrul Educaţiei, Daniel David, anunţă că lucrează la un raport privind starea sistemului de educaţie, el precizând că intenţionează să-l publice la sfârşitul lunii mai, şi va fi raportul care poate să ghideze dezvoltările la nivelul ministerului pe termen mediu şi lung, transmite News.ro.

”Când vorbim de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, avem trei mari domenii. Avem învăţământul preuniversitar, învăţământul superior şi zona de cercetare în acest moment. Şi atunci este important ca toate aceste trei sisteme mari şi complicate, cu milioane de oameni implicaţi, să funcţioneze bine. Pentru mine asta e o miză foarte mare în această perioadă complicată economico-finanţial şi politică”, a spus ministrul Educaţiei într-o conferinţă de presă.

El a precizat că, dacă sunt eficienţi, pot începe implementarea unor elemente de dezvoltare, atât din programul de guvernare, cât şi din legislaţie (..) care să eficientizeze lucrurile.

”Am început deja acest demers cu consilierii pe care îi am, să facem un diagnostic al sistemului. (..) Noi ar trebui să avem nişte politici foarte, foarte predictive. Oamenii să ştie ce se întâmplă, ce se va întâmpla, indiferent de coloratura politică mai de centru deasupra sau de centrul stânga”, a menţionat ministrul.

Daniel David a arătat că acest raport ar trebui să identifice lucrurile bune pe care le avem şi care sunt cauzele pentru aceste lucruri bune, astfel încât să ştim să le păstrăm şi să le dezvoltăm şi lucrurile proaste care există în sistem, astfel încât să le căutăm cauzele şi să vedem cum le modificăm.

”Orice modificare pentru mine trebuie să se raporteze la setul de bune practici. (..) Cred că acel diagnostic pe care intenţionez să-l publicăm la sfârşitul lunii mai, va fi raportul care poate să ghideze dezvoltările la nivelul ministerului pe termen lung şi pe termen mediu şi lung”, a completat David.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.