Ministrul Educației din Brazilia îi numește pe tinerii fără credință „zombi existențiali”
Ministrul brazilian al Educaţiei, pastorul evanghelic Milton Ribeiro, a afirmat joi că tinerii fără credinţă sunt „zombi existenţiali’ şi că lipsa de valori este una dintre principalele cauze ale ratei ridicate de sinucideri la această vârstă, potrivit AFP, transmite Agerpres.
„Nu mai sunt tineri care cred în lucruri precum Dumnezeu, politică, religie şi familie. Şi-au pierdut în totalitate reperele (…) În opinia mea, prin această dispariţie a absolutului şi a certitudinilor, astăzi avem în Brazilia adevăraţi zombi existenţiali”, a spus ministrul în cadrul unui eveniment asupra prevenirii suicidului şi a automutilării.
„Marea modă a sociologilor, a filosofilor şi a unor curente politice este să distrugă totul (…) fără a pune nimic în loc. De aceea adolescenţii noştri au acest vid care îi determină să trăiască fără niciun scop, să îşi ia viaţa”, a adăugat el.
Aproximativ 12.000 de persoane se sinucid în fiecare an în Brazilia, conform datelor oficiale din această ţară care numără 212 milioane de locuitori.
În vârstă de 62 de ani, Milton Ribeiro, pastor al Bisericii Presbiteriene din Santos, în statul Sao Paulo din sud-estul ţării, este al patrulea ministru al Educaţiei din administraţia lui Jair Bolsonaro, preşedinte de extremă-dreapta care a ajuns la putere cu sprijinul puternicelor medii evanghelice, notează AFP.
sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii