G4Media.ro

Ministrul Educaţiei îi contrazice pe cei care spun avem prea mulţi studenţi…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Educaţiei îi contrazice pe cei care spun avem prea mulţi studenţi / ”Am colegi în învăţământul superior care nu înţeleg lumea în care trăim”

Ministrul Educaţiei, Daniel David, îi contrazice pe unii dintre colegii săi din mediul universitar care spun că e nevoie de mai puţini studenţi şi mai buni, el arătând că România are prea puţini studenţi şi are nevoie ca procentul din populaţie care urmează studii de licenţă să crească. ”Dacă îi laşi în afara sistemului, devin victimele manipulării, devin victimele fake news-ului. Adevărul este că licenţa ar trebui să fie văzută astăzi, ceea ce era, poate, liceul pe vremea bunicilor noştri”, argumentează Daniel David, transmite News.ro.

Ministrul Educaţiei, profesorul universitar Daniel David, este de părere că trebuie schimbată mentalitatea unora dintre colegii săi care cred că România are prea mulţi studenţi.

”Am colegi în învăţământul superior care nu înţeleg lumea în care trăim. Spun: «pe vremea mea, aveai puţini studenţi şi buni, aşa ar trebui să fie şi acum». Dacă îi laşi în afara sistemului, devin victimele manipulării, devin victimele fake news-ului. Adevărul este că licenţa ar trebui să fie văzută astăzi, ceea ce era, poate, liceul pe vremea bunicilor noştri. Adică, cât mai mulţi ar trebui să intre la nivel de licenţă. Licenţa nu ar trebui să fie foarte puternic legată de specializare, exceptând în domeniile vocaţionale, că dacă mergi la teatru sau mergi la muzică, e clar că trebuie să faci lucruri de specialitate. În celelalte domenii, ar trebui să fie mai generale, de cultură generală, cum este şi undergraduate în Statele Unite ale Americii, ca tânărul să se familiarizeze cu domeniul, să vadă dacă asta este ceea ce vrea să facă, dacă îi place şi, după aceea, specializarea se face la nivel de masterat şi, eventual, la nivel de doctorat”, a afirmat ministrul Educaţiei, marţi seară, la Digi 24.

Daniel David a atras atenţia asupra faptului că implementarea programelor în baza cărora în universităţi începe specializarea încă din primul an de studiu reprezintă ”o mare greşeală” şi este unul dintre motivele pentru care rata de abandon în rândul studenţilor este foarte ridicată.

”La licenţă, în loc să facem acea pregătire mai largă, după care absolventul se aleagă, noi începem specializarea din anul 1 de facultate, o mare greşeală. Şi atunci ne trezim că vin mulţi tineri, descoperă că nu este ce-au vrut ei să facă, că nu au alte opţiuni, n-au spre ce să se orienteze şi abandonul în învăţământul superior… Deci, nu numai că avem puţini absolvenţi, şi abandonul, pe parcursul studiilor, este uriaş în ţară. Altfel spus, tinerii, după ce termină liceul, ei trebuie să ştie că sunt diverse opţiuni. Unii pot să intre pe piaţa muncii, nu trebuie chiar toţi să facă studii superioare, unii însă trebuie să fie pregătiţi pentru a-şi continua studiile”, a spusministrul.

El a vorbit despre statistici care arată că, în România, numărul de absolvenţi cu studii superioare raportat la populaţia generală este de aproximativ 18-20%, în timp ce în Irlanda proporţia este de 50%, iar media europeană se situează în jurul a 30%.

”Deci ăsta este un mit şi îl spun explicit: nu avem prea mulţi studenţi, avem prea puţini studenţi”, a conchis Daniel David.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Multi la privat pe bani!
    La fabricile de diplome e problema!😡

  2. Da ! Tot mai multi studenti, pt existenta Fabricilor de diplome , si
    pt cat mai multi profesori, cu salarii si avantaje cat mai multe de la stat !
    Si chiar fara bacalaureat .

  3. Are dreptate. Problena cu diplome false este alta problema. Ca suntem pe ultimul loc in UE la numarul de absolventi de studii superioare este un adevar care se vede si in tara si in afara ei. Pe langa asta, in tarile care-si bazeaza economia si isi doreste societate pe cunoastere, pe tehnologii avansate, Olanda, Germania, Tarile Nordice dar si cele Baltice (!), Statele Unite, exista programe dedicate celor trecuti de varsta objsnuita de studii, programe de tip Live Long Learning pentru refomare profesionala, adaptare la cerintele pietii de joburi, AI. Open university oferite de universitati celebre, etc, programe si cursuri sustinute de sprijin financiar in diferite forme oferit de stat daca vrei sa-ti reiei studiile sau sa le incepi la 40 de ani. Firmele colaboreaza cu universitatile. Succes, domnule David!

    • *isi doresc

    • * societatea bazata pe cunoastere (politica pe termen lung, declarata si asumata de toate partidele, …)

    • Sorry, ☕️ time. Intelegeti voi, multumesc!

    • Te superi daca sunt putin realist? „Tarile care-si bazeaza economia si isi doreste societate pe cunoastere, pe tehnologii avansate”, cum pompos zici tu, importa masiv, dar masiv forta de munca calificata. Pentru ca sistemele lor de invatamant, extrem de scumpe de altfel, nu sunt capabile sa produca suficienti specialisti bine pregatitit.

    • @ Bellatrix – Perfect de acord. Aici Are dreptate Daniel David, specializarea ar trebui sa vina cu masterele si doctoratele.
      @CristiM – „importa masiv, dar masiv forta de munca calificata” – Ai si dovezi cand spui asta? Exista o statistica in ce priveste forta de munca calificata provenita din afara in tarile despre care spui?

  4. Calitatea învățământului superior privat este în cele mai multe cazuri cel mult mediocră. Dar acești pseudospecialisti știu să dea din coate și îi găsești în toate funcțiile importante, în instituțiile de forță ori magistratură. Aici vina este a politicului care îi promovează. Cinste tuturor celor care, nu la vremea potrivită, dar la o anumită vârstă ajung să fie licențiați, însă cum poate fi normal ca un economist să fie trimis conducă o subunitate a unei instituții publice cu activitate strict tehnică niște ani buni și de-abia după ce a distrus total activitatea să fie reconfirmat în funcție fiindcă a reușit să treacă de examenul de licență la o facultate privată de calitate îndoielnică care chipurile ar pregăti și ingineri fără să baza materială necesară.

    • @ Achizitorul – Aici de vina este sistemul de valoare din institutiile publice despre care spui. In cele private, stim toti ca cei mediocrii, indiferent de studii, nu au nicio sansa de evolutie.

  5. Da, dar tot Daniel David a facut in emisiune niste precizari foarte importante. Invatamantul superior (facultatea) la standardele europene si americane spre care noi tindem (celebrul standard Bologna) este la nivelul liceului la standardele de pe vremea comunismului (exact asa s-a exprimat). Si tot el a zis ca facultatea in standardele euro-americane este asa, pentru cultura generala, inveti generalitati despre totul si nimic. De asta in occident sunt atat de multi absolventi de facultate, spre deosebire de noi: aia cand termina facultatea nu stiu practic nimic, ci sunt asa, un pic mai pregatiti psihologic pentru munca birocratica decat altii. Si ca meseria in sine pentru care mergi la facultate se invata la master si doctorat, daca vrei sa le faci. Sigur, cu exceptia celor vocationale, zicea el si dadea exemplu Conservatorul, unde, cu titlu de exceptie se invata muzica din anul I. Eu nu stiu daca e asa bun sistemul asta, dar cine-s eu sa-mi dau cu pararea?

  6. Nu poti face un doctorat in 3 ani. Omul vorbeste aiurea.

  7. La Ministerul asta e un blestem, ceva, cred: care cum ajunge acolo incepe sa basneasca diverse…
    Pai daca ar fi cum spune David, atunci primii nu mai putin de 12 (chiar 13) ani de scoala pe ce cheltuiesc banii din impozite si pentru ce te pregatesc, de fapt? Stiu, pentru invatamantul superior, ca d-aia s-a inventat (si se si foloseste in nestire, fara niciun discernamant) termenul de pre-universitar, adica, vezi Doamne, scopul final e Universitatea. Cred ca asa si e, dupa cum se comporta astia… Nu mai spun ca, daca facultatea de acum este egala liceului de pe vremuri, inseamna ca si profesorii de facultate de acum sunt de acelasi nivel.
    La scoala romaneasca nu numarul de ani e problema, ci continutul. Si este Romania o tara care sa-si permita o scolarizare de 15-20 de ani si in urma careia subiectii sa iasa pregatiti d-o cultura generala, asa? Nici sa rad nu mai pot.
    Daca mai si intreb cine si ce mai munceste dupa o asemenea scoala… Ah, stai ca stiu: nepalezii…

  8. Bate câmpii. O dată spune ca studenții nu trebuie să specializeze într-un domeniu, din timpul studiilor de licență.

    Apoi zice ca elevii de liceu trebuie să decidă din timpul studiilor liceale domeniul în care vor activa. Dacă vor merge la o anume meserie, sau vor studia mai departe.