G4Media.ro

Ministrul Educației: În fiecare unitate de învăţământ va exista un cadru medical…

Foto: Facebook FSLI

Ministrul Educației: În fiecare unitate de învăţământ va exista un cadru medical care va supraveghea participarea elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a la cursurile de pregătire, dar şi la procesul de examene naţionale

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat, marţi, că în fiecare unitate de învăţământ va exista un cadru medical care va supraveghea participarea elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a la cursurile de pregătire, dar şi la procesul de examene naţionale, conform Agerpres.

„Deja am emis un ordin de ministru comun cu Ministerul Sănătăţii care va fi publicat astăzi în Monitorul Oficial – pentru că s-a schimbat starea de urgenţă în stare de alertă, avem o lege nouă – (…) şi acolo sunt prevăzute toate măsurile prevenire şi de combatere a îmbolnăvirilor. Avem acolo prevăzut în mod clar care sunt responsabilităţile Ministerului Educaţiei, inspectoratelor şcolare, unităţilor de învăţământ şi direcţiilor de sănătate publică. Am discutat cu domnul ministru al Sănătăţii şi în fiecare unitate de învăţământ va exista un cadru medical care va supraveghea tot acest proces de revenire la cursurile de pregătire, dar şi procesul de examene naţionale”, a spus Anisie, într-o intervenție la TVR 1.

Ministrul a precizat că participarea elevilor din clasele terminale la cursurile de pregătire este opţională.

„Vom redeschide şcolile prin aceste cursuri de pregătire pentru elevii din clasele de a VIII-a şi a XII-a tocmai pentru că aceştia au nevoie în această perioadă de o revenire şi o reîntâlnire cu profesorii. (…) Revenirea la aceste cursuri este una opţională. Cred că trebuie elevul să se reobişnuiască cu spaţiul şcolii, dar să fie şi susţinut emoţional de profesori. (…) Odată cu revenirea la şcoală vom lua şi măsurile de siguranţă pentru că de aici am pornit de fapt, de la temerile pe care le au elevii sau părinţii. Această revenire este una opţională şi părintele este cel care evaluează starea de sănătate a copilului, dar şi ceea ce se află în familie, membrii familiei care ar putea fi în grupa de risc”, a arătat Monica Anisie.

Ministrul Educaţiei a precizat că în curând va apărea metodologia pentru admiterea la liceu, inclusiv pentru liceele vocaţionale.

„Propunerile sunt multiple. Spre final s-a decis să existe în mare parte probe pe bază de portofoliu, depinde însă de fiecare tip vocaţional”, a spus Anisie.

Ministrul a mai adăugat că pentru la toamnă va exista un „plan de intervenţie”, în contextul în care epidemiologii susţin că ar putea exista un al doilea val al pandemiei.

Sursa Foto: Facebook (FSLI)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Bazaconii!
    Romania NU are suficiente „cadre medicale”, adica Medici, Asistenti medicali in Spitale, in DSPurile dezastru iar madama PNLista face promisiuni aiurea!
    Romania are ~ 7009 de școli, licee, de unde atatea „cadre medicale”??!!!
    Monica, lasa-ne!!!