G4Media.ro

Ministrul Educaţiei le recomandă rectorilor să organizeze admiterea luând ca modele universităţi…

Daniel David / Sursa foto: Nicu Cherciu – danieldavidubb.wordpress.com

Ministrul Educaţiei le recomandă rectorilor să organizeze admiterea luând ca modele universităţi din Top 500 / ”Eu nu spun că trebuie să fie identic, dar să fie cu aceeaşi filosofie„

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, le-a recomandat joi rectorilor universităţilor din România să organizeze sesiuni de admitere care să corespundă unor bune practici de la una sau mai multe universităţi din Top 500, transmite Agerpres.

„Rectorii şi universităţile au autonomie universitară. Ministerul trebuie să păstreze autonomia universitară că nu este bine să intri peste această libertate academică şi autonomie, că uneori poţi să ajungi la abuzuri sau situaţii care nu sunt după bune practici internaţionale. Mesajul este acesta: să organizeze admiterea la diverse specializări într-o filosofie care să corespundă unor bune practici de la una sau mai multe universităţi din Top 500. Altfel spus nu vreau să discut dacă trebuie să fie examen din materii de specialitate, dacă trebuie să fie examen pe bază de dosar, dacă trebuie să fie interviu motivaţional sau alte lucruri de diverse tipuri, ci dacă cineva mă întreabă sau cineva îl întreabă pe conducătorul specialităţii cum e admiterea la voi şi de ce să poată indica o universitate de referinţă care are ceva în aceeaşi logică”, a explicat ministrul Educaţiei, într-o conferinţă de presă.

El a spus că admiterea nu trebuie să fie la fel cu a universităţilor din Top 500, însă ea trebuie să aibă aceeaşi „filosofie”.

„Eu nu spun că trebuie să fie identic, dar să fie cu aceeaşi filosofie. Atunci cred că scăpăm şi noi de dezbaterea de multe ori sterilă cum trebuie să fie examenul la universitate şi fiindcă unii au filosofia că trebuie să fie scris din materii de specialitate, că alţii trebuie să fie mai deschis fiindcă este Bologna”, a afirmat Daniel David.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Recimandati asta si la fabricile de diplome?
    Sunt câteva sute de facultati private care fac admitere pe dosar si bani de taxa.
    Si livreaza an de an mai mult de 5000 de incompetenti cu diploma!
    Vedeti in Administratia publica centrala si locala absolvenții din privat!😁
    Aduc ei plusvaloare in Romania cand si-au cumparat diploma?😳

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.