Ministrul Educației: Metodele de predare de tipul „stai jos și scrie” trebuie interzise. Directorii de școală să își monitorizeze profesorii
Formula de predare în care îi spui elevului „stai jos și scrie după dictare” trebuie interzisă, dacă acel conținut dictat este în manuale sau în alte tipuri de suport, a anunțat ministrul educației și cercetării, Daniel David. „Aici trebuie să fie acele mecanisme pe care le implementează inspectoratul, care organizează titularizarea, directorii de școală trebuie să își monitorizeze profesorii, nu cred că Ministerul poate să se ocupe de sutele de mii de profesori pe care îi avem noi”, a declarat David, la Euronews.
„Metodele astea cu «stai jos și scrie» trebuie să fie interzise, manualele trebuie să fie atractive, asta trebuie să fac eu, ca ministru. Aceste metode sunt pentru profesorii care sunt deja în școli. O să discut cu universitățile care formează profesori, trebuie să corectăm modalitățile de formare a profesorilor pentru cei care vor intra în sistem”, a afirmat David.
Potrivit oficialului, „facem traininguri peste traininguri, dacă nu ne punem de acord că rolul de profesor trebuie să fie unul de prestigiu inclusiv prin salariu, nu o să îi putem duce pe cei mai buni absolvenți din universități în preuniversitar. Aceste reforme trebuie să vină la pachet cu o reformă a salarizării”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.