G4Media.ro

Ministrul Educației: Nu mai ajunge ca în școală să spunem «formula apei…

Foto: LaserEdu – Interviu cu ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, la Edupedu

Ministrul Educației: Nu mai ajunge ca în școală să spunem «formula apei este H20». Trebuie să le explicăm copiilor și cum am ajuns la acele cunoștințe, pentru a dobândi gândire critică și a înțelege efectiv

Ministrul Educației și Cercetării a anunțat că noul curriculum liceal va cuprinde, pe fiecare disciplină, nu doar transferul de competențe, ci și prezentarea către elev a modului în care oamenii de știință au ajuns la acele cunoștințe. „Adică nu mai ajunge ca noi în școală să spunem «formula apei este H20» și altcineva să vină să spună că formula apei s-ar baza pe o energie psihică de nu știu ce tip. Care este diferența? Noi, când vorbim despre chimie, despre substanțe, trebuie să le explicăm copiilor și cum am ajuns la acele cunoștințe”, a declarat Daniel David astăzi, 27 februarie 2025.

În cadrul unei conferințe susținute la Ministerul Educației și Cercetării, Daniel David a precizat că „în toate disciplinele transferul cunoștințelor trebuie să cuprindă și modul în care am ajuns la acele cunoștințe pentru a dobândi gândire critică și a înțelege efectiv de ce spunem anumite lucruri”.

„Altfel, într-o lume postmodernă ajungem să ne luptăm unii cu alții pe niște lucruri în care nu-ți vine să crezi că trebuie să porți o bătălie, «dacă pământul e plat sau nu». Deci, cred că este un lucru foarte important și trebuie schimbată, ca să spun așa, perspectiva asupra a ceea ce facem în preuniversitar”, a explicat oficialul.

 

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Corect!
    Doar sa enunti ca apa este „H2O” nu este suficient.
    Individul trebuie sa primeasca mecanismele de a testa singur aceste lucruri.
    Trebuie sa gandeasca stiintific. Adica, sa inteleaga procesul stiintific, inclusiv cum se produc si interpreteaza date.
    Pentru a schimba un consens stiintific acesta de face dupa/prin colectarea de noi date, care si ele trebuie interpretate stiintific.

    Stiinta este un mijloc. Un instrument.

  2. Educația actuala trebuie reformata.
    Desființarea inspectoratelor școlare și examene reale naționale online pe o platforma de tip E.learning . Modernizarea educației și stoparea cumulativ pensiei cu salariul.
    Avem nevoie de profesori tineri.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.