G4Media.ro

Ministrul Educației: Profesorii nu vor fi sancționați pentru grevă / ”Am solicitat…

Sursa Foto: Facebook/ Chernitskaya Yulia

Ministrul Educației: Profesorii nu vor fi sancționați pentru grevă / ”Am solicitat ca plăţile să se facă în funcţie de numărul de zile lucrate pentru fiecare cadru didactic”

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat că profesorii care au fost în grevă nu vor fi sancţionaţi în niciun fel şi nici nu au fost făcute presiuni asupra lor să revină la clase, însă nu vor fi plătiţi pentru zilele în care au protestat şi nu au fost la şcoală, informează Agerpres.

La finalul şedinţei de Guvern desfăşurată duminică, Ligia Deca a fost întrebată de jurnalişti dacă profesorii care au făcut grevă vor fi sancţionaţi pentru faptul că nu s-au prezentat la muncă.

„În primul rând că nu este vorba despre o sancţiune. Este vorba despre o prevedere legală asumată şi în scris de către federaţiile sindicale în informările pe care le-au făcut către membrii de sindicat. În acest context, legal, noi nu am făcut decât să rămânem în statul de drept pe care-l avem şi să aplicăm legea, adică am solicitat ca plăţile să se facă în funcţie de numărul de zile lucrate pentru fiecare cadru didactic. Toţi cei care au fost la şcoală, vor fi plătiţi în conformitate cu zilele lucrate. Cei care au ales o formă de protest, la fel, vor fi plătiţi în funcţie de zilele lucrate. Nu există niciun fel de altă sancţiune, n-am făcut niciodată presiune asupra cadrelor didactice care protestează şi am rugat să nu existe niciun fel de presiune nici asupra cadrelor didactice care au ales să continue procesul educaţional”, a explicat ministrul Educaţiei.

Pe de altă parte, Ligia Deca susţine că există posibilitatea ca o parte din orele de şcoală să fie recuperate săptămâna viitoare, dar printr-o planificare realizată la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ.

„Inclusiv liderii sindicali, în primele zile de grevă, au afirmat că oamenii şi-au asumat consecinţele legale ale protestului, şi anume faptul că zilele în care nu se lucrează nu se primeşte salariul. Este logic, se poate plăti numai activitatea efectuată. Sigur că, prin ceea ce am agreat că vor primi cadrele didactice, eu cred că există în acest moment suficiente motive pentru a se reîntoarce în clasă. Din nou, nu putem recupera decât ceea ce se poate legal, în calendarul asumat (…) Eu cred că trebuie să aşteptăm ziua de mâine şi să vedem situaţia concretă din fiecare şcoală. Am mare încredere, din nou, în raţiunea şi în empatia cadrelor didactice, mai ales ştiind miza pe care întoarcerea la şcoală o are, şi anume finalizarea cu succes a examenelor naţionale şi posibilitatea ca elevii să poată merge mai departe”, a mai spus Deca.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Pai cine nu lucreaza nu primeste plata. Sa plateasca Sindicatul din cotizatiile primite.
    Ar fi culmea dupa ce fiu-meu a fost trimis acasa de profesori, sa le mai dea si salariu. Si asa sunt platiti in vacanta aproape pe nimic.

  2. Adicătelea ce este eronat ?
    Nu au fost in greva ?
    Esti platit de angajator in greva ?
    Copiii nu au stat acasa?
    In vacanta nu primiti salar aproape pe nimic ?
    Si ai mei loaze pleaca / au plecat din tara sa invete in Vest.