G4Media.ro

Ministrul Energiei, despre eventuala achiziţie a E-ON Furnizare de către o companie…

Ministrul Energiei, despre eventuala achiziţie a E-ON Furnizare de către o companie maghiară: Legăturile MVM cu Federaţia Rusă sunt evidente / Îşi rezerva dreptul să vândă acţiunile unor entităţi terţe din afara UE

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a prezentat câteva argumente pentru care se opune ca E-ON Furnizare să fie achiziţionată de compania MVM din Ungaria şi a precizat că legăturile dintre acestea companie şi Federaţia Rusă sunt evidente, din date deschise. De asemenea, compania MVM a menţionat că ar dori să vândă acţiunile pe care le va achiziţiona către entităţi terţe din afara Uniunii Europene. Burduja a adăugat că aceste rezerve vor fi discutate în Comisia de Examinare a Investiţiilor Străine Directe, transmite News.ro.

Sebastian Burduja a fost întrebat, într-o emisiune la Digi24, de ce s-a opus în mod public unui anunţ al unei companiei maghiare MVM de preluare a E-ON.

”Compania maghiară MVM a bătut palma la nivel preliminar, tranzacţia nu este finală până când Guvernul României, statul român nu o aprobă, eventual, cu E-On Furnizare şi specific Furnizare pentru că nu include o parte de reţele, de infrastructură critică. Este, dacă vreţi, o companie care cumpără energie electrică, gaze şi ne trimite factura acasă. Şi din asta face o marjă de profit”, a afirmat Sebastian Burduja.

El a precizat că a ridicat mai multe semne de întrebare în legătură cu această posibilă tranzacţie.

”În primul rând, legăturile companiei MVM cu Federaţia Rusă, ele sunt evidente din date deschise. Cumpără, de exemplu, de la Gazprom gaz, are legături pe zona nucleară cu Federaţia Rusă. Valoarea tranzacţiei a fost vehiculată la peste 200 de milioane de euro când o furnizare de două ori mai mică în România, anul trecut, s-a vândut cu 15 milioane de euro. Deci puteţi să puneţi dublu, triplu, dar nu se ajunge la de 10 – 12 ori mai mult. De asemenea, faptul că în contractul pe care noi l-am analizat între MVM şi E-ON Furnizare compania maghiară îşi rezerva dreptul să vândă la rândul ei acţiunile pe care le preia unor entităţi terţe, inclusiv din afara Uniunii Europene”, a explicat Sebastian Burduja.

El a mai adăugat că E-ON Furnizare are o bază de date de peste trei milioane de clienţi şi nu s-au prezentat garanţii din partea companiei maghiare privind protecţia datelor şi faptul că nu vor exploata în vreun fel analiza profilului de consum din fiecare gospodărie.

”Toate aceste sunt rezerve care vor fi discutate în Comisia de Examinare a Investiţiilor Străine Directe, instrument care există şi în Ungaria, şi în Austria şi Spania, şi care în trecut în România a refuzat tranzacţii, iar în Spania, exact aceeaşi comisie a refuzat o tranzacţie de achiziţie din partea unei companii maghiare din acelaşi grup ca MVM a unei companii feroviare. Există precedent”, a mai afirmat Sebastian Burduja.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Cauți o fată? Intră pe site-ul 𝗥𝐎𝗞𝐀.𝗟𝐎𝗟

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.