G4Media.ro

Ministrul Energiei, despre planul ”hrană, apă, energie”: ”Ce propune “suveranistul” Georgescu? În…

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Energiei, despre planul ”hrană, apă, energie”: ”Ce propune “suveranistul” Georgescu? În loc să exploatăm gazele din Neptun Deep, să luăm gaz ieftin de la ruși” / ”19% din tot ce producem vine de la “moriștile” alea care, chipurile, distrug totul în jur cu electromagnetismul lor reptilian”

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, spune că 19% din energia electrică produsă acum în România provine de la centralele eoliene, despre care Călin Georgescu spunea că nu produc nimic.

Burduja reamintește că niciun străin nu poate cumpăra lacuri în România, pentru că ”este interzis de Constituția României”.

”L-aș întreba pe domnul cu pricina dacă știe diferența dintre watt și volt, dar răspunsul e evident, având în vedere nivelul ideilor pe care le debitează. Sincer, aceste afirmații sunt atât de ridicole, încât nu ar merita nicio atenție. Dar problema cu energia este că domeniul e foarte tehnic, iar lucrurile pot fi greu de explicat.

În energie, suveranism înseamnă să nu depindem de alții, să fim “prin noi înșine”. Și asta îmi doresc și eu. De aceea am lansat cel mai ambițios program de investiții în sectorul energetic românesc din ultimii 34 de ani, cu 14 miliarde de euro atrase de echipa mea și peste 17.000MW în diverse faze: 10.000MW solar și eolian, 2200MW nuclear, 3500MW gaz, 1000MW stocare, 500MW hidro. (…)

Ce propune “suveranistul” Georgescu? În loc să exploatăm gazele din Neptun Deep, să luăm gaz ieftin de la ruși, deci să devenim dependenți de ei, să fim la mâna lor și să ne trezim că închid robinetul când ne e lumea mai dragă și când e iarnă mai friguroasă. Exact cum le fac celor din Transnistria acum. Dacă asta înseamnă suveranism…nu, mulțumesc”, a mai transmis liberalul pe pagina sa de Facebook.

Burduja susține că investițiile din energie sunt finanțate în mare măsură din fonduri europene.

”Și sunt și investiții private imense, cum e centrala pe gaz de la Mintia de 1750MW, demarată în 2022, care va fi cea mai mare din Europa. Investiție 100% privată, pentru că statul nu trebuie să fie în tot și în toate (știm cum e asta din anii de beznă totalitară), ci trebuie să stimuleze investițiile private, în interesul românilor.

Dacă știi să reprezinți România, dacă muncești și performezi, faci România puternică în Europa și în NATO. Altfel, ești doar un populist cu idei puține, fixe și proaste”, a mai scris Burduja.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. „Suveranistii” de carton ca Simion,Sosoaca sau povestitorul Georgescu,au o singura treaba sa ne indeparteze de lumea civilizata si sa ne transforme in sclavi sovietici. Nu au vreo treaba cu ce o sa chinuim noi pe aici,eu stiu doar ca atunci cand te sustine Moacova si iesi din UE si Nato esti la putere pe viata iar cu putin noroc creezi o dinastie. Argumentele logice nu isi au locul in discutii cu sclavii astia sovietici sau cu votantii lor semianalfabeti.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.