G4Media.ro

Ministrul Energiei: Romgaz vrea să preia 50% din perimetrul de gaze Neptun…

Sursa: Oil&Gas Journal

Ministrul Energiei: Romgaz vrea să preia 50% din perimetrul de gaze Neptun Deep din Marea Neagră, deținut în prezent de ExxonMobil / Compania americană și-a anunțat anul trecut intenția de a se retrage din România

Statul român vrea să preia, prin intermediul Romgaz, participaţia de 50% din zăcământul de gaze Neptun Deep, deţinută momentan de ExxonMobil, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

Anterior, el afirmase într-o emisiune online a EM 360, că polonezii de la PGNIG au renunţat la intenţia de a prelua o parte din zăcământul Neptun Deep.

Contactat de AGERPRES, Popescu a precizat că polonezii nu au oferit vreun motiv pentru decizia lor.

„Nu ne-au anunţat pe noi, ci au anunţat companiile partenere din proiect, Petrom şi Romgaz. Nu au oferit vreun argument”, a spus ministrul.

Totodată, întrebat care sunt următorii paşi în acest proiect, el a precizat: „Am vrea să luăm noi tot pachetul de 50% (al ExxonMobil – n.r.), prin Romgaz. I-am anunţat şi pe cei de la Petrom că vrem noi să luăm tot”.

În acest moment, OMV Petrom şi ExxonMobil sunt parteneri egali în proiectul de explorare a zăcământului de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, estimat la 42 – 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Spre comparaţie, România produce în prezent circa 10-11 miliarde de metri cubi de gaze pe an.

Anul trecut, Exxon şi-a anunţat intenţia de a se retrage din România. La rândul lor, reprezentanţii OMV Petrom au susţinut în mai multe rânduri că extracţia gazelor din perimetrul Neptun Deep va deveni incertă, dacă nu va fi modificată Legea offshore.

La începutul lunii octombrie, Niculae Havrileţ, secretar de stat în Ministerul Energiei, a afirmat că instituţia pe care o reprezintă a elaborat un draft de modificare a Legii exploatărilor petroliere offshore, convenit cu investitorii din Marea Neagră, pe care îl va lansa în dezbatere publică înainte de alegeri, dar care va fi aprobat de următorul Parlament.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Chiar azi am văzut o știre, Exxon concediază 14.000 de angajați la nivel mondial din cauza scăderii cererii.

    • tradare netzionala, urmasii odiosului tiran comunist ceausescu isi continua cocina comunista in acelasi stil odios ..metoda vanzarii resurselor interne pe nimic doar in interesul lor propriu..pana cand nu va mai ramane nimic si nimeni ..majoritatea populatiei, imbatranita, vanduta la kg pe nimic catre oricine isi va alege un trai mai bun in west ! JOS COMUNISMUL! MONARHIA SALVEAZĂ ROMÂNIA!

  2. Greu de crezut ca Romgaz are logistica, experienta, specialistii si resursele financiare pentru exploatare offshore/ deep water.
    Chiar si OMV, care este mult mult mai experimentata ar putea avea probleme tehnice in cazul unei exploatari in deep water – este si motivul pentru care au avut ca partener EXXON MOBIL.
    Fara specialisti de la companii de operare cu experienta in offshore si contractori gen Saipem, Technip, etc. costurile pot fi imprevizibile… iar Romgaz nu cred ca are un „overview” asupra acestui proiect, indiferent de cum va fi schimbata Legea offshore.
    OMV probabil ca asta asteapta – o lege offshore favorabila care sa fie ca o „umbrela de protectie” in caz de „failure”.

  3. Tehnologia exista. O are Schlumberger și alții care pot veni în asociere. Iar banii sunt ieftini acum. Problema mare este la prețul gazului, care este destul de jos. Plus redevențele.

  4. Vor sa imparta pierderile de pana acum. Povesti cu gaze. Romanii iau imediat ceva daca este impachetat frumos si sunt de la anericani. De ce nu au scos ei gaze pana acum, cand pretul gazelor era mare ?
    Va fi o gaura mare pentru Romgaz. Asta se vrea…