Ministrul Finanțelor anunță comasarea și reorganizarea agențiilor din ministere: ”Pe managementul resurselor umane orice manager, orice instituție poate reduce cu 10-15% cheltuielile de personal”
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat joi seară, la Antena 3, că anumite agenții din cadrul ministerelor, chiar și companii naționale, vor fi comasate sau reorganizare pentru reducerea cheltuielilor, în special a celor de personal.
- ”Pe managementul resurselor umane orice manager, orice instituție poate reduce 10-15% cheltuielile de funcționare. Să nu mai fie anul în care să vedem pe cine să mai angajăm și câți bani să mai cerem, să ne descurcăm cu ce bani avem”, a declarat Tanczos Barna.
Ministrul a dat un exemplu din fostul portofoliu pe care l-a deținut, cel al Mediului: Agenția Națională pentru Protecția Mediului va fuziona cu Agenția pentru Ariile Protejate, a explicat ministrul.
Întrebat câți oameni vor fi concediați, Tanczos Barna a evitat să înainteze un număr:
- ”Nu spun că vor fi concendiați pentru că durează. Vor fi ieșiri naturale, benevol, voluntare și pensionările, plus acele persoane care văd că se reorganizează se vor orienta în mediul privat. Eu chiar îmi doresc ca cei care au făcut performanță în ministere să facă și în mediul privat”, a declarat ministrul Finanțelor.
Barna a mai subliniat că ”nu vor fi concedieri masive, desființări de instituții doar de dragul de a desființa ceva” și a transmis că în fiecare minister vor exista instituții care vor fi comasate sau reorganizate.
Ministrul a mai spus că 2025 este anul în care instituțiile nu trebuie să se mai gândească pe cine să mai angajeze sau ce sume de bani să ceară în plus de la Guvern, ci să înceapă să se susțină din bugetele disponibile:
- ”Trebuie să fim cumpătați, să asigurăm un trend de normalitate (…) să fim credibili”, a declarat ministrul.
Barna a mai subliniat că nu este luată în calcul mărirea TVA și nici modificarea impozitului pe salarii.
știre în curs de actualizare
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.