Ministrul Finanțelor susține că deficitul bugetar va fi redus și sugerează BNR să reducă dobânzile
„Cu toții vrem dobânzi mai mici, dar ca să avem dobânzi mai mici trebuie să avem deficite mai mici. Și ne vom face partea noastră în reducerea deficitului bugetar. Prin urmare, dacă există vreo intenție la Banca Centrală de reducere a dobânzilor, poate să fie luată cât mai devreme”, a declarat joi ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, la o conferință organizată de Banca Europeană de Investiții (BEI).
Acesta a recunoscut că deficitul bugetar este o problemă care trebuie rezolvată.
„În 2020 am arătat că vrem să reducem această problemă în economie și îl asigurăm pe domnul guvernator (Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României) că intrăm pe o cale sustenabilă de reducere a deficitului bugetar. Vom reveni cu deficitul sub acel prag de 3% în 2022. Dobânzile sunt strâns legate de evoluția deficitului”, a adăugat acesta.
G4Media.ro a scris deja aici că Banca Națională se arată îngrijorată de evoluția deficitului bugetar și că a vorbit în raportul asupra inflației făcut public în urmă cu două zile despre ”necesitatea inițierii unui proces de consolidare fiscală” în contextul unui deficit bugetar care s-ar putea accentua ”pe termen mediu”.
„Deficitul bugetar, prefigurat a persista la valori ridicate, s-ar putea accentua pe termen mediu, mai ales în condițiile prevederilor Legii pensiilor și ale altor măsuri fiscale legiferate, dar grevate de un grad ridicat de incertitudine privind aplicarea acestora. Din această perspectivă, se reliefează necesitatea inițierii unui proces de consolidare fiscală. Momentul demarării acestuia, precum și eventualele măsuri corective și dozajul acestora sunt grevate de ample incertitudini, fiind condiționate inclusiv de evoluția activității economice. n același timp, nu este exclusă nici varianta reconfigurării măsurilor fiscale deja aprobate, fie prin potențiale noi prorogări ale termenelor de intrare în vigoare a acestora, fie prin reevaluarea magnitudinii creșterilor deja prevăzute în legislație pentru anumite categorii de cheltuieli.”, se arată în raportuil BNR.
În același document oficial, BNR indică posibile soluții pentru scăderea deficitului, cu referire la legea care prevede majorarea în medie a pensiilor cu 40% de la 1 septembrie 2019, o creștere cu impact bugetar uriaș atât în acest an, dar mai ales în 2021.
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a dat astăzi asigurări că Executivul ia în serios problema deficitului și că a prevăzut deja măsuri pentru reducerea acestuia în următorii 2 ani.
„Strategia fiscal-bugetară arată deja că deficitul bugetar va scădea în 2022. (…) Având în vedere execuția bugetară pe rpimele două luni am putea avea un deficit sub 3,6% (din Produsul Intern Brut, n.red.) și anul acesta. De aceea îl asiguram pe domnul Guvernator că dacă are intenția să reducă dobânzile poate să o facă pentru că noi ne facem partea la Ministerul Finanțelor”, a precizat Cîțu.
Declarațiile au loc în contextul în care Ministerul de Finanțe așteaptă ca luna viitoare Comisia Europeană să declanșeze procedura de deficit bugetar împotriva României, așa cum chiar Florin Cîțu a declarat într-un interviu pentru G4Media.
„Noi am luat în calcul că vom intra în procedura de deficit excesiv. Știam foarte bine că deficitul va depăși 3% din PIB. Procedura de deficit este una automată. Ai depășit 3% intri în discuții cu cei de la Comisia Europeană despre această procedură. Procedura însemnă să prezinți o serie de măsuri prin care îți propui să reduci deficitul în viitor. Și le-am prezentat în strategia fiscal-bugetară, care reduce deja deficitul sub 3% în 2022”, a declarat acesta.
„Singurul lucru care trebuie negociat cu Comisia Europeană este viteza cu care te întorci sub 3% din PIB. Comisia ar fi vrut ca acest lucru să se întâmple în acest an. Noi spunem că nu se poate fără ca politica fiscală să afecteze negativ economia și nu vom face așa ceva”, a adăugat șeful de la Finanțe.
Sursa foto: gov.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii