G4Media.ro

Ministrul Finanţelor: Impactul unei eventuale creşteri a impozitelor pe locuinţe nu va…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Ministrul Finanţelor: Impactul unei eventuale creşteri a impozitelor pe locuinţe nu va avea efect asupra persoanelor cu venituri mici

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a afimat, miercuri, că impactul unei eventuale creşteri a impozitelor pe locuinţe nu va avea efect asupra persoanelor cu venituri mici. El a mai afirmat că trebuie să ţinem cont şi de faptul că este o inechitate ca impozitele să fie la fel în unităţi administrativ teritoriale diferite, relatează News.ro.

Ministrul Finanţelor a fost întrebat ce planuri are cu impozitele pe locuinte, pe anul viitor, el afirmând că OUG 16 este la Senat şi că s-au depus o serie de amendamente pe partea de proprietate.

„Înţeleg că senatorii PNL şi PSD au depus un amendament, în analiza acestui amendamentat am văzut că sunt şi poziţiile Asociaţiilor Comunelor, asociaţia Municipiilor, Consiliilor Judeţene care sunt de acord cu această abordare, drept pentru care Parlamentul va trece la dezbateri şi la avizarea acestui amendament, care, de fapt, are în vedere o actualizare a grilei de raportare a stabilirii impozitelor pe proprietate”, a declarat ministrul de Finanţe.

Adrian Câciu a precizat, întrebat cu cât ar urma să crească impozitele, că „nu e neaparat necesar să crescă impozitele”.

„Faţă de această grilă care a fost stabilită în 2015, autorităţile locale au o marjă de stabilire cuprinsă între 0,8 şi 2%. Pot acţiona în această marjă, pot creşte impozitele. Până la urmă este vorba despre veniturile autorităţilor locale şi, atunci când ne întrebăm de ce de fiecare dată, statul din bugetul de stat, din taxele tuturor trebuie să suplinească lipsa veniturilor de la nivelul autorităţilor locale, cred că un răspuns vine şi din partea asta de colectare a veniturilor locale”, a spus el.

Ministrul a mai arătat că nu în ultmul rând trebuie să se țină cont că populaţia cu venituri mici este protejată din perspectiva impozitelor pe proprietate, există o serie de credite fiscale care sunt prevăzute în Codul Fiscal, deci impactul unei eventuale creşteri a impozitelor nu va fi pe personele cu venituri mici.

„Pe de altă parte trebuie să ţinem cont şi de faptul că este o inechitate ca impozitele să fie la fel în UAT-uri diferite şi ca nivel de trai şi ca nivel de dezvoltare economică”, a completat Câciu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Pai cum sa aiba? Ca n-au cum da mai mult din ce n-au.

  2. O să completăm noi și pentru ei!

  3. Mi se pare si normal sa creasca impozitele la case fara numar, ai venit mic si stai la 4 camere.
    Daca stai in oras de lux scoate banii si plateste! 🤣🤣🤣

  4. Ba afecteaza pe cei cu venituri mici. Daca au bani putini si vor plati mai mult si le raman tot mai putini bani pentru mancare si medicamente.

  5. Văi…dar ce să vezi, nu ii forțează nimeni sa stea in căsoaiele lor din zona 0 pe care nici macar nu le întrețin.

  6. Sigur bai! Impozitati orice. mai putin pensiile voastre speciale; pe alea sa nu le atingeti! Alea au voie doar sa scada; alea si salariile voastre de paraziti imbuibati!