Ministrul Finanțelor, invitat marți în Parlament la „Ora Guvernului”, pentru a explica situația încasărilor de la buget
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, este invitat, marţi, în plenul Camerei Camerei Deputaţilor, la Ora Guvernului, pentru a explica situaţia încasărilor la buget, transmite Agerpres.
Şedinţa este programată de la ora 16,00.
Dezbaterea politică a fost solicitată de grupul parlamentar al USR şi are tema: „Dezastrul încasărilor la buget din primele 3 luni ale anului. Situaţia îngrijorătoare a deficitului bugetar”.
Săptămâna trecută, USR a cerut ca Adrian Câciu „să explice dezastrul încasărilor la buget din primele trei luni ale anului şi măsurile pe care le va lua pentru a repara un buget pe 2023 total nerealist”.
„Când a venit Coaliţia PSD – PNL cu bugetul pe 2023 să fie adoptat de Parlament pe repede-înainte, că numai aşa înţeleg PSD, PNL şi Klaus Iohannis să conducă România, am avertizat că este un buget inflaţionist şi mincinos, cu cheltuieli şi deficit bugetar subestimate, respectiv venituri supraestimate. Acum, trei luni mai târziu, când gunoiul nu mai poate fi ascuns sub preş, încep să vorbească de dezastrul la încasări şi cheltuielile scăpate de sub control. Tot în spatele uşilor închise, fără explicaţii şi detalii despre ce vor să facă. Aşa că l-am chemat în Parlament pe ministrul Câciu să explice românilor cum va echilibra bugetul, cum opreşte aceste deficit enorm care duce la scumpiri. Dar, şi de ce a venit în decembrie anul trecut cu un buget mincinos”, a transmis preşedintele USR, Cătălin Drulă, într-un comunicat.
USR a solicitat PSD şi PNL ca, dacă au ajuns la concluzia că trebuie să taie din cheltuielile statului, să înceapă cu pensiile speciale, care „înghit din buzunarul românilor mai mulţi bani de la lună la lună”, susţinând că „doar pe primele două luni ale anului 2023 din bugetul de stat s-au cheltuit cu pensiile speciale 2,24 miliarde de lei, ceea ce înseamnă o creştere cu 13% faţă de aceleaşi luni ale anului trecut”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii