G4Media.ro

Ministrul francez al Sportului, Roxana Mărăcineanu: Novak Djokovic va trebui să se…

Sursa foto: Twitter / Novak Djokovic

Ministrul francez al Sportului, Roxana Mărăcineanu: Novak Djokovic va trebui să se vaccineze pentru a participa la Roland Garros

Tenismenul sârb Novak Djokovic va trebui să se vaccineze dacă doreşte să participe la turneul de la Roland Garros, al doilea grand slam al anului, după ce în Franţa a fost adoptat, la 16 ianuarie, certificatul de vaccinare, transmite France Info, citând o declaraţie a ministrului delegat al Sporturilor, Roxana Mărăcineanu, potrivit News.ro.

„Certificatul de vaccinare a fost adoptat. De îndată ce legea va fi promulgată, certificatul va deveni obligatoriu la intrarea în clădirile publice supuse deja permisului sanitar (stadion, teatru sau sală) pentru toţi spectatorii, practicanţii, profesioniştii francezi sau străini”, a scris Mărăcineanu, pe Twitter.

Cu toate acestea, Gilles Moretton, preşedintele Federaţiei Franceze de Tenis, a declarat, duminică, că se lucrează la un set de reguli pentru sportivii străini nevaccinaţi, pe baza unei intenţii anterioare a Ministerului Sporturilor, care însă nu mai este de actualitate

„Echipele noastre lucrează în colaborare cu autorităţile publice, care vor preciza în timp util regulile referitoare la primirea sportivilor străini nevaccinaţi pentru turneul nostru”, a spus el.

Protocoalele de sănătate impuse în timpul evenimentelor sportive majore din Franţa, în special bulele sanitare, ar permite „cuiva precum Novak Djokovic să poată intra pe teritoriul Franţei” şi să participe la Roland-Garros, spunea, la 6 ianuarie, ministrul Sporturilor, Roxana Mărăcineanu, la France Info.

Însă situaţia s-a schimbat după ce a fost adoptat ceritifcatul de vaccinare, iar Roxana Mărăcineanu a dat asigurări că nu vor fi create bule speciale pentru sportivii nevaccinaţi, aşa cum se intenţiona.

„Nu se pune problema ca pentru sportivi, artişti, personalităţi, să existe derogări de la regulă”, a declarat şi Christophe Castaner, preşedintele grupului LREM din Adunarea Naţională, camera inferioară a parlamentului francez.

El a adăugat că Novak Djokovic nu va juca dacă nu respectă o regulă care se va aplica spectatorilor sau copiilor de mingi.

Astfel, Novak Djokovic riscă să piardă al doilea grand slam din cauza refuzului său de a se vaccina. În tenisul masculin, 97 dintre primii 100 de jucători sunt vaccinaţi, în timp ce la feminin proporţia de vaccinare este de 85 la sută.

Novak Djokovic a părăsit Australia, duminică, la bordul unui avion al companiei Emirates cu destinaţia Dubai, după ce apelul său la decizia de anulare a vizei de intrare în Australia a fost respins de un tribunal din Melbourne.

Turneul de la Roland Garros va avea loc între 22 mai şi 5 iunie.

Sursa foto: Twitter / Novak Djokovic

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

63 comentarii

  1. Ce tupeu, adica Nole o sa joace doar in Serbia? 🤣🤣🤣

  2. la Wimbledon NU va fi nevoie de vaccinare

    • Nu exista niciun momentan in UK. Trollezi. Deja in UK se decide eliminarea restrictiilor care mai sunt. Ajungem la faza endemica.

  3. Până atunci mai poate trece prin boală, dar nu contează, trebuie să se ante-pronunte.

    • De cate ori stiti ca o sa mai treaca prin boala? Sau va ante pronuntati?

    • Cauți toată ziua …

    • pana atunci poate ii vine mintea la cap. pt unul care vrea neaparat sa aiba cele mai multe GS…..se cam impusca singur in picior.

    • Mai greu dacă chiar a fost pozitiv in decembrie – datorita imunității naturale.
      In plus in Franța trecerea prin boala nu se mai pune. Doar vaccinurile anti-covid, in doze multe si dese.

    • Vezi dacă insiști să fii în tabăra celor în lesă, ți se alterează inteligență.
      De când ” poate „exprimă o certitudine ?

    • vezi, daca insisti sa postezi….dovedesti continuu ca nici nu ai vreun pic de inteligenta.

    • Nu, dl.bbc, am vrut doar sa scot in evidenta ca va ante-pronuntati, la randul dvs. Si ca nu aveti certitudini dar va exprimati ca si cum le-ati avea. Si mi-ati confirmat.

    • Până atunci, rămâne un pericol iminent pentru societate, pentru copiii de pe teren. Până la urmă, fie îl pupa cu nesaț madam Molima, fie se vaccinează cu trei doze, deodată. Până atunci, sârbul care nu locuiește în Serbia, se va relaxa, fie în Spania, fie…

    • nu este nimic absurd, este o adaptare la situatia la zi a virusului. banuiesc ca nu ai vrea sa fie masuri lasate la infinit, cu nimic schimbat. ca nici atunci nu cred ca ti-ar placea.

    • Lumea e in continua schimbare dl. dan, la fel si conceptele, evolueaza in functie de evolutia situatiei. Ce vreti daca virusul asta, ca sa ramanem la subiect, nu le respecta? Uite, de pilda Nole al dvs, nu s-a imbolnavit de doua ori? Iar tovarasul dvs de la bbc ii mai prevede vreo cateva imbolnaviri, numai pana la Roland Garros, n-ati auzit? Vedeti ca nu e asa de infailibil nici trecutul asta prin boala, cum nu e nici vaccinul? Si ca in general, nu stim foarte multe, cu atat mai putin ce o sa fie in viitor, deci mai bine unii s-ar abtine sa spuna bazaconii si ne-am rezuma la ce e clar si concret, dovedit in prezent?

    • nu stiu ce ai ajuns tu sa crezi, dar eu cred doctorii nu toti aia de pe net. doctorii cu care vin personal in contact adica. daca e cazul. restul sunt vorbe.

    • Nu stiu de ce sa credeti asa ceva, dl.dan dar , daca dvs o faceti, tineti-o pentru dvs, ca e o aiureala.

  4. No-vax, no tennis!

  5. S-a urcat suina în minister…

  6. Ce ipocriți sunt politicienii indiferent de tara.Acum cu ceva timp in urma aceeași persoană declara ca Navak Djocovik poate juca in Franta fără a fi vaccinat.

    • pt ca acum ceva timp nu intrase regula care a intrat in vigoare de ieri, de pe 16, cu certificatul verde. nu zic ca nu sunt ipocriti, ca sunt, dar nici cu userii care nu citesc si nu sunt la curent cu nimic, dar acuza, nu imi e rusine!
      get your facts straight!

    • Atunci s-a pronuntat dupa cum erau regulilele la momentul acela. Intre timp ele s-au modificat pentru toata lumea, deci inclusiv pentru Djokovic.

    • au schimbat legea, acum poti participa doar daca promovezi inteparea:
      <>

    • citez: Mărăcineanu a profitat de această ocazie pentru a mulţumi mişcării sportive în ansamblul ei pentru acţiunea „de condamnare a ultimilor nevaccinaţi” şi a insistat că toţi trebuie să colaboreze pentru „păstrarea competiţiilor” şi promovarea paşaportului de vaccinare la „nivel internaţional”.

    • nu trebuie sa promovezi nimic, incearca sa si citesti ce citesti. deh, raspandirea a prea mult fake news pare ca te-a deformat.

  7. Nu-i problemă, că îi fac sârbii lui ortodocși și 10 vaccinuri la chiuvetă dacă așa pot fi păcăliți occidentalii ăia imbuibati si globalisti. Greu să găsești o nație mai pr oastă decât vecinii noștri, nu degeaba le-au dat cu bombele în cap băieții din NATO.

    • Tu meriti bombe in dos, dosist progresist.

    • tu le meriti in gura. voi sustineti si aberatii si va si comportati ca niste infractori. deci…cine sa va ia in serios?

    • Taci ba georgicovici, voi rusofilii nu înțelegeți cu vorba bună civilizată, ci doar cu bâta va mai bagă careva câte o idee bună în capul ăla sec. Așa și novax giocovid o să joace pe multe milioane de euro doar în serbia din care a fugit la Monaco de mare patriot naționalist ce este.

  8. Asta inseamna ca daca se vaccineaza nu o sa mai facă Covid???

    • Datele problemei s-au schimbat odată cu descoperirea falsului în declarații și a nasului gogonat de la atâtea minciuni spuse pe bandă rulantă…

  9. Vine dictatura, pas cu pas!

    • Ati vazut-o dvs? Pana pe unde a ajuns?

    • Pai o cam ajuns in Australia, in Austria, Franta, Italia, Grecia… Cam pe acolo unde-s progresistii la putere. Poate alegerile din aceste tari s-o mai tempereze.

    • Pana in Austria.

    • Curios, eu stiam ca progresistii sunt la putere in Serbia, nu unde spuneti dvs. P-acolo a ocolit? Dar China? A, stati ca acolo nu e cazul, nu sunt progresisti, sunt comunisti, preferatii dvs.

  10. Până atunci, rămâne un pericol iminent pentru societate, pentru copiii de pe teren. Până la urmă, fie îl pupa cu nesaț madam Molima, fie se vaccinează cu trei doze, deodată. Până atunci, sârbul care nu locuiește în Serbia, se va relaxa, fie în Spania, fie în îndepărtată jungla, fie în apele Bermudelor

  11. In Serbia nu sunt q-vete?

    • Cred ca sunt la fel de multe qvete ca și la noi. Diferența este ca după ce te declari împotriva vaccinului și familia ta este stindardul mișcării este cam greu sa te vaccinezi, chiar și la qveta. Dar ținând cont de multele „erorile de judecata”, bineînțeles neintenționate, una în plus sau în minus nu mai contează…

  12. Nu m-aș mira sa urmeze și Wimbledon și US Open. Novak a devenit un simbol al libertății. Trebuie zdrobit cu orice preț.

  13. Adicătelea, cineva îmi dă mie bani ca sa vă combat pe dvs. Dar cine sunteți dvs, nu va supărați că va întreb? Și de ce ar da cineva bani sa vă combată?

  14. Nu va juca anul asta in tarile care imping vaccinarea obligatorie la spartul targului. La anul se vor ruga de el sa vina la turnee.

  15. cine vorbea, unul care posteaza la foc automat numai inventii. tu nu esti platit,nooooo, numai ceilalti. dupa cum ziceam, daca eram responsabil de masuri anti covid, va lasam sa va descurcati singuri, ca sa aveti motive intemeiate sa tipati.

  16. Există oameni care nu au voie sa se vaccineze. Djokovic este polialergic și are boala celiaca, îi eliminați din societate?! Și vaccinații și nevaccinatii transmit boala, aceasta măsură este o tâmpenie.

    • De ce nu a venit cu o scutire pe baza bolii celiace și a polialergiilor? De ce atât tevatura cu un test PCR controversat?

    • Mda, diagnosticul a fost pus de un vraci sau ceva de genul, un fel de „flacara violet”.

  17. Pai dl. dan, avand in vedere masura intelgentei dvs care transpare din ceea ce scrieti, rezulta ca si cauza dvs o apar, domne. Si cand spuneti „toata lumea”, la cine va referiti, la tovarasii dvs de propaganda anti occidentala deghizata in anti vaccinare?

  18. ce facultati a studiat d-na Mingicaru? in Franat se poate sa mergi la facultate daca nu ai bacul?

    • 1° ESCP Europe, diplômée en 2005.
      2° Université de Haute Alsace, maîtrise de langues étrangères appliquées anglais/allemand.

      Cam are multe studii si diplome, alta intrebare?

    • Ce coincidenta tanti Roxana, eu stau chiar pe str. Maracineni! Bine, un fel de-a spune strada, e plina de noroaie, dodo de maidanezi samd. In rest toate bune! Novak nu joaca in Franta?! Aaa, vax! Il doare undeva! La banii lui… Ca de aia ie unii parinti cu spume la gura p’aicea, pe rubrica de comentaci, ie scortosi ca iei nuie ca tata lu Nole, cu cascavalu gros la saltea. Da’ ce sa-i faci, asta e! Mai ie si unii de are copiii repetenti, nu? In rest, ce sa va urez tanti? Aaaa, molima usoara! Ca dupa cifrele oficiale aveti nevoie bre! Cu cat se inmultesc intepatii cu atat cresc si cazurile! Nu va da nimic de gandit, este? Lasati, lasati, n-am fost toti premianti la scoala! Bine, unii au ramas si repetenti…

  19. Tot chiuveta e baza.