G4Media.ro

Ministrul francez de Interne este acuzat de Eric Zemmour că ascunde intenționat…

foto: Eric Zemmour Facebook

Ministrul francez de Interne este acuzat de Eric Zemmour că ascunde intenționat numele suspecților în cazul uciderii lui Thomas: Nu vă interesează prenumele delincvenților decât atunci când găsiți câțiva Kévin și Matteo

La zece zile de la moartea lui Thomas în satul Crépol, controversele legate de uciderea tânărului de 16 ani continuă. În timp ce nouă suspecți, dintre care trei minori, au fost puși sub acuzare, șase au fost plasați în arest preventiv, prenumele lor au întârziat să fie dezvăluite de către autorități. Pe măsură ce numele au început să apară în acest weekend pe rețelele de socializare și în presă, președintele organizației Reconquête! Éric Zemmour, l-a acuzat pe ministrul de Interne Gérald Darmanin că vrea să „ascundă aceste nume”, scrie Le Figaro.

„Toată lumea va înțelege de ce. (…) Nu poți să-i ascunzi la nesfârșit cauzele nenorocirii sale”, a răbufnit fostul candidat naționalist la președinție.

Într-o intervenție la France Inter, marți dimineață, ministrul de interne a explicat că „a luat comentariile domnului Zemmour ca pe o insultă rasistă personală îndreptată împotriva (lui)”. „Știu de ce a spus-o: numele meu mijlociu este Moussa. Sunt nepotul unor militari francezi din Algeria. Nu o face din întâmplare”, a spus acesta.

Liderul de extremă dreapta Éric Zemmour a reacționat imediat. Pe X, fostul eseist i-a cerut ministrului de Interne „înceteze să se mai plângă și să reducă totul la el”. „Faceți să pară că vă atac pentru că al doilea prenume al dvs este Moussa. În loc să recunoașteți că din lașitate ați vrut să ascundeți aceste nume”, a adăugat el într-un răspuns mai detaliat, publicat în Valeurs Actuelles.

Thomas, un tânăr în vârstă de 16 ani, a fost înjunghiat mortal la o sărbătoare sătească din Crépol (Drôme), săptămâna precedentă, omor care a stârnit o vie emoție în Franța.

În fața acestei presiuni din partea dreptei naționaliste, care îl acuză că ar fi vrut să ascundă originea acestor prenume pentru a nu fi acuzat de stigmatizare, ministrul a susținut că rolul său nu se oprește aici: „Nu sunt eu, și nu a fost cazul niciunuia dintre miniștrii de interne ai Republicii, cel care dă numele, prenumele și adresele persoanelor. Este vorba de procurorul general”. Subliniind că o foarte mare majoritate a suspecților sunt francezi, Gérald Darmanin a refuzat „să permită ca francezii să fie clasificați în funcție de bunici, sferturi de bunici”.

„Domnul Zemmour pune oamenii în cutii și crede că sunt delincvenți pentru că sunt străini”, a acuzat  ministrul.

Éric Zemmour are în mod evident o altă viziune asupra evenimentelor. Și a ironizat apărarea ministrului. „Nu vă interesează prenumele delincvenților decât atunci când găsiți câțiva Kévin și Matteo (…) Vreți să fiți victima, să ne faceți să vă plângem de milă. Dar nu, nu sunteți victima. Nu dvs ați fost înjunghiat”, a mai spus el.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...