Ministrul german al Apărării anunță că Ucraina va primi în curând armament greu din ţări est-europene: „Vor fi tancuri, vehicule blindate şi alte echipamente” / „Fiecare ţară decide ce poate dona”
Ucraina va primi „în zilele următoare” arme grele, între care tancuri de luptă din partea partenerilor europeni pentru a o ajuta să contracareze ofensiva rusă, a declarat joi ministrul apărării german, citat de France Presse, citată de Agerpres.
„Acestea vor fi tancuri de luptă, vehicule blindate şi alte echipamente pe care ţările le pot ceda” Ucrainei, a explicat Christine Lambrecht într-un interviu acordat canalului de informaţii n-tv.
Acest material va fi livrat „în zilele următoare”, în timp ce experţi militari afirmă că „următoarele două săptămâni vor fi decisive” pentru războiul rusesc în Ucraina, a spus ea.
Mai multe ţări membre NATO au aprobat deja livrări de arme grele, precum SUA, Marea Britanie, Republica Cehă şi Olanda.
Aflat sub tirul criticilor pentru reticenţa sa de a face la fel, cancelarul Olaf Scholz anunţase marţi că se angajează să-i ajute pe aliaţii est-europeni care furnizează Kievului armament de fabricaţie sovietică, de asemenea utilizat de armata ucraineană, prin înlocuirea echipamentelor pe care le vor furniza.
„Fiecare ţară decide ce poate dona şi noi garantăm că le vom susţine pentru a-şi reconstitui stocurile cu scopul ca ţările Europei de Est să-şi poată asigura apărarea propriului teritoriu”, a detaliat ministrul social-democrat, fără a preciza termenul pe care l-ar lua înlocuirea de echipamente.
Germania, care a livrat deja arme defensive, asigură că nu este în măsură să ia mai mult din rezervele Bundeswehr-ului pentru că altfel nu şi-ar mai putea asigura angajamentele faţă de NATO şi nici apărarea propriului teritoriu.
Ministrul german al apărării a amintit în trecere instituirea rapidă a unui fond excepţional de 100 miliarde de euro, decis de guvern, pentru a moderniza armata, care mai trebuie să fie supus unui vot în Bundestag.
Lambrecht a confirmat de asemenea că Germania va instrui soldaţi ucraineni să utilizeze obuziere blindate de tipul Panzerhaubitze 2000.
„Nu putem livra arme noi înşine, Bundeswehr-ul nu are mijloacele” necesare, a spus ministrul, „dar acolo unde putem ajuta sau instrui, o vom face”.
Potrivit media germane, aceste blindate vor fi furnizate de Ţările de Jos. Premierul Mark Rutte a anunţat recent pe Twitter trimiterea unor blindate în Ucraina, fără a preciza tipul lor.
Sursa foto: Ukrainian Air Assault Force
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii