G4Media.ro

Ministrul german al finanțelor vrea să viziteze Ucraina în următoarele luni

Sursa foto: Twitter / Christian Lindner

Ministrul german al finanțelor vrea să viziteze Ucraina în următoarele luni

Ministrul german al finanţelor, Christian Lindner, a spus duminica aceasta că poartă discuţii cu Kievul pentru a întreprinde o vizită în Ucraina în următoarele luni, informează dpa, citată de Agerpres.

Lindner, de la Partidul Liber Democrat, a declarat pentru ARD că se va deplasa în Ucraina „la sfârşitul verii sau toamna” şi că planul privind vizita sa este coordonat cu omologul său ucrainean Serhii Marcenko.

În luna mai, Lindner l-a invitat pe Marcenko într-o vizită la Berlin, dacă va considera o astfel de vizită utilă.

Tot în luna mai, şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock a devenit primul ministru al guvernului german care a întreprins o vizită la Kiev de la declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei, pe 24 februarie, vizită urmată de cea a altor câtorva miniştri.

Cancelarul federal german Olaf Scholz s-a deplasat în Ucraina în iunie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Se va deplasa in urmatoarele 24-36 luni!!!! Sa vada, ce? Daca mai functioneaza obuzierele? ….

  2. Merge sa le dea bani, ca de luat nu are ce lua.

  3. In urmatoarele luni? De ce atita graba, mai bine in urmatorii zeci de ani, dupa ce-i da stalputin voie, fireste.