G4Media.ro

Ministrul Grindeanu anunţă reluarea circulaţiei pe o secțiune de drum care face…

sursa foto: API

Ministrul Grindeanu anunţă reluarea circulaţiei pe o secțiune de drum care face legătura între Lugoj şi Deva / Zona preia întreaga circulaţie de pe A1

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu anunţă vineri dimineaţă reluarea circulaţiei pe secţiunea Coşava – Margina a drumului care face legătura între Lugoj şi Deva, zonă care preia intreaga circulaţie de pe A1. Drumul fusese deteriorat din cauza traficului intens, iar în lipsa reparaţiilor exista riscul să devină impracticabil, transmite News.ro.

”Se circulă din nou fără restricţii pe sectorul Coşava – Margina al DN68A! Ca urmare a deteriorărilor cauzate de traficul intens din zonă, DRDP Timişoara a intervenit, în perioada 25 iunie – 25 iulie, pentru repunerea acestui sector de drum în siguranţă (zona Coşava). În lipsa reparaţiilor exista riscul ca drumul să devină impracticabil”, anunţă ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

El precizează că s-a lucrat sub trafic, 24 de ore din 24, de luni până vineri, saptămânal, iar circulaţia a fost direcţionată prin semafoare, cu excepîia weekend-ului, când s-a circulat pe ambele benzi.

”Constructorul a mobilizat permanent în şantier necesarul de muncitori şi de utilaje necesare fiecărei etape a lucrărilor. Luni, săptămână viitoare, DRDP Timişoara va interveni în regie proprie pentru trasarea marcaǰelor. Această operaţiune nu poate fi realizată imediat după asfaltare deoarece este necesară o perioadă de timp pentru eliminarea substanţelor volatile din bitum”, spune Grindeanu.

În zona respectivă, DN68A preia intreaga circulaţie de pe A1 până în momentul în care secţiunea autostradă Margina-Holdea – secţiunea cu tuneluri – va fi finalizată , respectiv în 2026, explică ministrul.
 

De la începerea lucrărilor de reparaţii, în 25 iunie, presa locală a scris frecevent despre cozile de autovehicule şi aglomeraţia din zonă.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...