G4Media.ro

Ministrul Justiţiei, după plecarea din ţară a fraţilor Tate: Au tot interesul…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Justiţiei, după plecarea din ţară a fraţilor Tate: Au tot interesul să revină în România, să se supună procedurilor judiciare, mai ales că, din câte am văzut, se consideră nevinovaţi

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat luni, după plecarea din ţară a fraţilor Tate, că aceştia au tot interesul să revină în România, să se supună procedurilor judiciare, mai ales că, din câte a văzut, se consideră nevinovaţi. Ministrul a mai afirmat că dacă cineva se sustrage, încalcă măsurile preventive, procedurile judiciare continuă şi există riscul unei condamnări penale, transmite News.ro.

”Vă mărturisesc că nu sunt o persoană care să urmărească canalele de comunicare ale fraţilor Tate. E o chestiune de gust. Despre gusturi nu se discută. În ceea ce priveşte situaţia juridică a fraţilor Tate, a existat un comunicat al DIICOT, care a fost transmis publicului şi în care s-a explicat că a existat doar o modificare în conţinutul controlului judiciar care a fost dispus, în ceea ce îi priveşte pe aceşti doi inculpaţi”, a spus ministrul Justiţiei, la TVR.

Ministrul a arătat că cei doi au solicitat revocarea controlului judiciar, s-a respins această solicitare, dar a fost înlăturată strict obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, ceea ce le permite juridic să călătorească, dar instituie în sarcina lor şi obligaţia de a reveni în România pentru a se supune procedurilor judiciare aflate în curs.

”Dacă nu revin, consecinţa prevăzută de procedură este foarte clară. Se înlocuieşte controlul judiciar cu altă măsură, poate să fie chiar şi arestul preventiv şi (..) dacă cineva se sustrage, încalcă măsurile preventive, procedurile judiciare continuă şi există riscul unei condamnări penale”, a explicat Marinescu.

Radu Marinescu a mai spus că, fiind urmăriţi pentru fapte grave, dacă se ajunge la o condamnare, limitele de pedeapsă sunt foarte mari.

”Deci eu cred că au tot interesul să revină în România, să se supună procedurilor judiciare, mai ales că, din câte am văzut şi eu în câteva exprimări publice, se consideră nevinovaţi. Şi atunci o persoană care se consideră nevinovată ar trebui să stea în justiţie”, a afirmat Radu Marinescu. Întrebat dacă vor reveni aceştia în ţară, ministrul Marinescu a răspuns: ”E în interesul lor să o facă”.

Mai mulţi parlamentari USR au sesizat Inspecţia Judiciară (IJ) pentru a face lumină în ceea ce priveşte circumstanţele în care procurorii DIICOT le-au permis fraţilor Tate să părăsească România.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. pe cine prosteste nefunctionalul asta? E adevarat ca suntem in romanika dar nici chiar asa stimabile. Cat te-a costat postul asta „functionalule”?

  2. Fratilor Tate nu numai ca li s-a dat drumul sa fuga din tara de catre justitia „speciala” ticaloasa PSD+PNL, dar li s-a ridicat si sechestrul pe avere (conturi, proprietati imobiliare, masini de lux etc)! O sa se mai intoarca sa plateasca in fata legii atunci cand o sa fie Ciolacu destept si cinstit, aduca niciodata! 🙂

  3. grozava justitie ! or sa revina in tara in alta viata!

  4. Uau, ăsta chiar ne crede proști…

  5. :))). Or e naiv ori își bate joc de noi domnul Ministru. Mă îndoiesc că ar fi atât de naiv.

  6. :))). Or e naiv ori își bate joc de noi domnul Ministru. Mă îndoiesc că ar fi atât de naiv.

  7. Au tot interesul… nu zău, după ce li s-a acordat protecția sua mai ceva decât un azil politic?
    Mai sunt țări destule. De ce s-ar întoarce în România? Puteți să considerați cazul închis!

  8. Lasa-ne,
    Si noi stim de matrapazlcurile voastre cu Fanfaronul!

  9. Avem ministru de Justiție? Și astfel gândește? Să demisioneze!

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.